Greva celor din educație a blocat de tot negocierile pe rotativă
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni, întrebat dacă vor mai fi negocieri pentru rotativa guvernamentală până când se va rezolva situaţia grevei din educaţie.
”Decizia liderilor coaliţiei a fost una înţeleaptă şi eu o susţin 100%. Din punctul nostru de vedere, pentru noi, în afara oricăror funcţii politice pe care puteam să le negociem zilele trecute şi puteam şi ieri să ne întâlnim să discutăm despre viitoarele funcţii publice, am preferat să ne întâlnim cu sindicatele din Educaţie din respect pentru cei 300.000 de lucrători şi din grijă pentru cei peste trei milioane de copii, pentru că acei copii nevinovaţi nu trebuie să sufere”, a spus ministrul la Palatul Victoria. Despre negocierile cu sindicatele, Budăi a arătat că au fost admise ieri anumite soluţii pe care liderii coaliţiei le-au propus. ”Suntem în continuare în dialog şi facem apel la dialog, astfel încât ceea ce se poate rezolva acum să se rezolve. Marcel Ciolacu a spus foarte clar şi s-a convenit în coaliţie că tot ce înseamnă educaţie va fi prioritar în următorul program de guvernare al coaliţiei, dar şi prioritar când se întocmeşte legea educaţiei”, a completat ministrul. Întrebat dacă se vor mai purta negocieri pentru rotativa guvernamentală până când se va rezolva situaţia aceasta din educaţie, Budăi a răspuns: ”La întrebarea aceasta liderii sunt în măsură, sunt îndreptăţiţi să răspundă, însă eu pot să spun din culise că nu”.