Greaua MOȘTENIRE a Guvernului Ponta. Câte PROBLEME nerezolvate lasă Ponta în urmă
Dacă Victor Ponta ar părăsi funcţia de premier după alegerile prezidenţiale, următorul şef al Executivului va prelua, odată cu biroul de la Palatul Victoria, şi o serie de probleme nerezolvate care vizează economia în ansamblu sau nivelul de trai al fiecărui român.
Luând în calcul o eventuală plecare a lui Victor Ponta de la şefia Guvernului, imediat după alegerile prezidenţiale, „Adevărul“ a făcut un inventar al sarcinilor economice pe care viitorul premier le-ar avea de îndeplinit, cele mai multe probleme nerezolvate de actualul Executiv. Printre cele mai importante restanţe se numără întocmirea bugetului de stat pentru 2015 şi, implicit, stabilirea unui mod de calcul pentrui accizele ce vor fi plătite anul viitor, dar şi mult disputatul nivel al redevenţelor pentru petrol şi gaze.
Abandonate, uitate sau amânate în guvernarea Ponta, probleme precum răscumpărarea acţiunilor Rompetrol, Roşia Montană sau privatizarea Oltchim şi CFR Marfă vor trebui rezolvate de următorul Executiv. Ponta: „Ar fi incorect să fac eu bugetul“ Ponta declara la începutul lunii octombrie că este foarte probabil ca bugetul pentru 2015 să fie trimis în Parlament de viitorul premier şi de viitorul Guvern, la sfârşitul lui noiembrie, începutul lui decembrie. De altfel, premierul a spus că „ar fi incorect din partea mea să-i fac eu bugetul şi să-l pun la anul să guverneze ţara după cum am făcut eu bugetul“.
Mai multe pe adevarul.ro