MENIU

Gorghiu, propunere către Ponta: Senatorii PSD să voteze la vedere în cazul lui Șova

<p>Gorghiu, propunere către Ponta: Senatorii PSD să voteze la vedere &icirc;n cazul lui Șova</p>

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, îi propune premierului Victor Ponta un consens pe tema votului la vedere, în privința ridicării imunității lui Dan Șova și dublarea alocațiilor pentru copii, informează Ziare.com.

"Întrucât domnul Ponta consideră că a nu bloca justiția înseamnă scandal și, pentru că, din când în când, își aduce aminte că are responsabilități de prim-ministru, îi propun consens pe două teme: 1. Miercuri, senatorii PSD să voteze la vedere 2. Dublarea alocațiilor pentru copii, mai ales că domnia sa crede că deja a făcut acest lucru. În rest, poate să lipsească, în continuare, de la ședințele în care justiția are solicitări, în privința partenerilor sai politici", a scris pe Facebook, Alina Gorghiu.

Afirmațiile liderului liberal vin după ce, luni, președintele PSD a spus că nu a vrut să răspundă cererii Alinei Gorghiu ca parlamentarii PSD să voteze la vedere, în cazul cererilor DNA pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive pentru social-democrații Dan Șova și Darius Vâlcov.

"N-am avut timp și nici o prea mare dorință să văd cu ce mă mai înjură doamna Gorghiu. Repet, doamna Gorghiu e cu scandalul, înainte era Udrea, acum e ea", a transmis premierul, după ședința extraordinară de Guvern, despre noile coduri fiscale.

Mai multe pe Ziare.com.