Gorghiu: Nu Iohannis va aduce PNL la guvernare, ci PNL are obligaţia să-i dea un partener
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a vorbit, la Adevărul Live, despre încercarea liberalilor de a ajunge la guvernare, despre proiectele vizate de liberali în anul politic 2015, dar şi despre ultimele alegeri interne din PNL, care au validat-o în funcţia de copreşedinte PNL.
"Preluarea guvernării este unul din obiectivele cu care PNL a venit în faţa opiniei publice. Am avut o şedinţă restrânsă şi ne-am stabilit obiectivele. Avem un PSD care a pierdut alegerile în 16 noiembrie, care este, din punctul nostru de vedere şi al electoratului, lipsit de legitimitate, credibilitate, care face un lucru străveziu. Vedeţi un Victor Ponta pios, dar în realitate nu s-a schimbat nimic. Aveţi un PNL care se află într-un moment foarte bun, care înseamnă recunoaşterea faptului că după 25 de ani am reuşit să dăm preşedintele României, se întâmplă cea mai mare fuziune şi vorbim de momentul în care PNL are obligaţia să dea Guvernul României. PNL are obligaţia să-i dea preşedintelui Iohannis un partener la Palatul Victoria, să putem asigura un mers normal. Mi-este teamă de peticile pe care le face PSD. Nu mai vreau să văd aşa ceva, iar PNL este determinat să ajungă la guvernare, să vină cu oameni credibili, care nu au în spate controverse. Nu va trece o săptămână fără să vedeţi o vizită de lucru a mea, să ajungem la acea fuziune pe care ne-o dorim", a spus Gorghiu.