MENIU

Gorghiu, reacţie dură faţă de liberalii care au votat pentru dezincrminarea conflictului de interese

Copreședintele PNL Alina Gorghiu s-a declarat ''neplăcut surprinsă'' de faptul că și colegii săi, senatori și deputați liberali, care au fost prezenți la plenul reunit al Parlamentului, au votat pentru adoptarea legii prin care aleșii care și-au angajat rudele la birourile parlamentare până în 2013 nu pot fi urmăriți de ANI.

"Înțeleg că s-a votat unanim. Credeți-mă că sunt neplăcut surprinsă. Atât i-a dus capul. Mai mult de atâta nu am ce să comentez și o să-i întreb și eu pe cei doi lideri de grup de la noi, că de la PSD nu pot să am pretenții, eram obișnuită să voteze așa. Mă surprinde că sunt colegi de la noi care au votat cot la cot cu PSD. (...) Nu pot să-i înțeleg pe cei care au votat dezincriminarea faptelor de conflict de interese anterioare. O să cer o explicație. Nu mă puneți să vă spun acum despre sancțiuni pentru că aș vrea să aud ceea ce spun liderii de grup", a spus Alina Gorghiu, miercuri, la Parlament.

Parlamentul a adoptat miercuri o propunere legislativă prin care senatorii și deputații care și-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriți de Agenția Națională de Integritate.