Gheorghe Nichita, fostul primar, se întoarce în administraţia publică, pe o funcţie importantă
Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, cercetat penal în două dosare de corupţie, se întoarce în administraţie. Noul job al fostului primar - anchetat inclusiv pentru că ar fi cerut Poliţiei Locale să-i supravegheze iubita - va fi de a-l consilia pe şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa.
Gheorghe Nichita, acuzat în al doilea dosar de corupţie de luare de mită, va începe munca de luni. Noul său şef spune chiar că fostul primar i.ar putea ţine locul uneori.
„Are prezumţia de nevinovăţie. Până la lămurirea problemelor juridice, totuşi, domnul Nichita are o experienţă foarte bogată şi experienţa dumnealui de 30 de ani în administraţie vrem să o folosim. Deci nu semnează, nu va semna documente, ci va aduna pe toţi, va face parte din comisie ca şi consilier atunci când sunt eu plecat la Bucureşti”, a spus Maricel Popa. „Nu avem atât de mulţi oameni în Iaşi care să se priceapă. Avem proiecte mari şi el poate merge la Bucureşti. Nu am om la CJ să-l trimit la ministere pentru un aviz”, a mai spus preşedintele CJ Iaşi.