George Simion, scenariul care dinamitează scena politică: ce se întâmplă dacă moțiunea NU va fi supusă la vot
Co-președintele AUR, George Simion, a declarat, marți, că niciun parlamentar AUR nu s-a razgandit cu privire la moțiunea de cenzură. Președintii celor două camere au datoria constituțională să supună textul moțiunii la vot, spune acesta. În caz contrar, atrage atenția Simion, Constituția este încălcată.
"Mergem pana la capat. vrem sa demitem Guvernul Citu. E timpul sa scapam si de ministrii PNL. Motiunea trebuie citita azi, cel tarziu maine pentru ca asta e termenul constitutional. Altfel, se incalca grav Constitutia si fiecare din parlementarii AUR ii va da in judecata pe cei care incalca. E dreptul nostru constitutional sa-l dam jos pe Citu, sau cel putin sa supunem la vot", a spus George Simion.
"Am discutat cu toata lumea, nu avem ce verifica la semnaturi. Sunt aduse si originalele. Asta e un tertip pentru a-l salva pe Citu. Nu avem niciun motiv sa nu mergem mai departe cu motiunea. Mergem pana la capat. Presedintii celor doua camere au datoria constitutionala sa supuna textul motiunii la vot. Altfel, incalca Constitutia", a completat Simion.
Potrivit co-presedintelui AUR, niciun parlamentar nu s-a razgandit. "Vrem ca acest guvern sa cada in integralitatea lui. E timpul sa ne paraseasca si ceilalti ministri, si cei PNL, si cei UDMR. Asa se face o motiune de cenzura ca la carte. Avem o majoritate din parlamentari care vor sa cada Guvernul Citu. Propunem un guvern de specialisti sau suntem de acord cu varianta alegerilor anticipate", a declarat, marti, George Simion.