George Maior: "Politicile de apărare și securitate, pilon cheie în parteneriatul România-SUA"
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a vorbit, la Washington, cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, despre importanța Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, punând accentul pe contribuția deosebită pe care țara noastră o aduce în teatrele de operații externe.
Ziua Armatei României a fost celebrată la 23 octombrie la Washington printr-o recepție organizată de Biroul Atașatului Apărării cu sprijinul Ambasadei României în SUA la au fost prezenți peste 150 de invitați, scrie Agerpres.
La eveniment au participat reprezentanți ai Departamentului Apărării al SUA, ai Departamentului de Stat și altor instituții și agenții ale Administrației americane, atașați militari și diplomați din cadrul ambasadelor acreditate în capitala americană.
Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a apreciat cu această ocazie importanța Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, punând accent inclusiv pe contribuția deosebită pe care țara noastră o aduce în teatrele de operații externe.
'Întreg spectrul politic din România a fost de acord cu creșterea procentului din PIB alocat cheltuielilor pentru apărare, într-un context internațional și regional deosebit de complicat. Acest lucru ne va permite să continuăm modernizarea apărării și întărirea operațională a structurilor Armatei, pentru a putea face față noilor provocări', a afirmat ambasadorul George Maior.
Ambasadorul George Maior a mai menționat că operaționalizarea facilității de la Deveselu până la sfârșitul anului 2015 reprezintă o dovadă clară a capacității României de a se încadra în ansamblul măsurilor de protecție ale NATO în regiune.
La rândul său, atașatul apărării din cadrul Ambasadei României la Washington, colonel Constantin Iacobiță, a salutat cooperarea excelentă la nivel militar pe care România o are cu SUA, arătând că țara noastră este un partener solid și un aliat de încredere al SUA.
Generalul Charles Gable, reprezentant al Gărzii Naționale a statului Alabama, a apreciat în discursul său excelenta și îndelungata colaborare pe care Garda Națională a statului Alabama o are cu Armata României, menționând sprijinul acordat în privința exploatării aeronavelor F-16.
În cadrul evenimentului au mai fost prezentate materiale video referitoare la procesele de transformare și modernizare a armatei române și la contribuția pe care țara noastră o aduce la operațiunile NATO privind securitatea regională și internațională, se mai menționează în comunicatul citat.