George Maior avertizează: "Va veni o vreme când voi putea să vorbesc mai mult"
Ambasadorul României la Washington, George Maior, ripostează, după ce Liviu Dragnea a anunţat că a ceru demararea procedurilor de rechemare în ţară a acestuia. Maior transmite că cei care îl contestă pot sta liniștiți întrucât nu are nicio intenție politică și nu face ”acțiuni subterane”. Pe de altă parte, într-un interviu acordat Digi 24, el a avertizat că ”va veni o vreme, şi nu cred că o să le facă plăcere unora, când voi putea să vorbesc mai mult”.
George Maior a acordat un interviu pentru „Pașaport diplomatic”, înainte de ședința PSD de sâmbătă, la finalul căreia Liviu Dragnea a declarat că ministrul de externe este chemat să declanșeze procedura de rechemare în țară a diplomatului. Totuși, potrivit legii și Constituției, rechemare se face prin decret semnat de șeful statului.
Întrebat la Digi 24, de ce crede că este invocat atât de des în scandalurile de politică internă, Maior a spus că nu știe pentru că nu este un tip mai interesant. ”Poate că există o anumită percepţie că aş putea, ba să coordonez, de la Washington, mişcări, aşa cum s-a afirmat, de altfel, noi mişcări politice, ba să influenţez anumite tendinţe politice, sunt lucruri false. De fapt e o campanie recurentă de ştiri false în ceea ce mă priveşte, de analize fragmentate care vor să proiecteze o anumită imagine. Vreau să resping aceste lucruri”, a declarat Maior.
Ambasadorul mai spune că nu face acțiuni ”subterane sau supraterane, de tip politic” și își vede de treabă.
”Eu n-am reacţionat pentru că din această calitate de ambasador nu mă preocupă ceea ce se bârfeşte sau de discută în câmp direct, public, în sens intern. Chiar mă preocupă relaţia aceasta cu SUA şi cred că am construit şi am făcut foarte multe cu resurse foarte puţine, trebuie să subliniez acest lucru, primite de acasă, pentru consolidarea parteneriatului şi evoluţia sa calitativă. Va veni o vreme, şi nu cred că o să le facă plăcere unora, când voi putea să şi vorbesc mai mult, dintr-o calitate, hai să spun, privată. Dar să se liniştească, să se calmeze, nu am nicio intenţie politică, nu fac acţiuni subterane, supraterane, subtext, de tip politic, de tip media etc, cum s-a tot vehiculat. Chiar îmi văd de treabă cât pot de bine şi cu profesionalism, zic eu, acolo”, a comentat el.
Diplomatul care a devenit în aceste zile ținta PSD-ALDE pentru perioada în care a fost director SRI a mai precizat că este interesat de politica internă doar din perspectiva consecințelor asupra politicii externe a României.
”Politica actuală mă interesează dintr-un singur punct de vedere, să fie suficient de predictibilă, şi este, pentru un punct de vedere extern, în ceea ce priveşte priorităţile strategice legate de România transatlantică, România europeană, relaţia fundamentală din punct de vedere al politicii externe cu SUA, acest parteneriat. Acest lucru funcţionează, restul, bătăliile noastre interne le privim şi noi ca orice spectator privat”, a mai afirmat el.