Geoană: PSD are datoria să asculte mai mult vocea diasporei
Senatorul PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că situaţia actuală a PSD este mai gravă decât cea din 2004, ”managementul deficitar al partidului și erorile severe din turul II”, fiind printre cauzele care ”au contribuit la un val de vot negativ de o intensitate fără precedent”. Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Geoană a afirmat că "rezultatele de ieri ne arată că PSD are datoria să asculte mai mult vocea străzii și vocea diasporei și să învețe din greșelile făcute".
”Asumarea explicită și urgentă a responsabilităților personale pentru înfrângerea din alegerile prezidențiale este inerentă, însă acest moment dramatic pentru Stânga românească și pentru PSD necesită o analiză completă a tuturor cauzelor mai profunde ce au condus la acestă situație. Deși similară, situația din 2014 este mai gravă decât cea din 2004. Stereotipurile negative, reale sau imaginare, despre PSD și candidatul său s-au reactivat cu o și mai mare forță, propagându-se la o nouă generație de români din țară și străinătate. Managementul deficitar al partidului și erorile severe din turul II, poziția publică ambiguă față de problema critică a corupției, ignorarea sistematică a nevoilor legitime ale masivei diaspore românești, toate au contribuit la un val de vot negativ de o intensitate fără precedent”, a scris Mircea Geoană pe pagina sa de Facebook.
În acest sens, senatorul PSD a precizat că "rezultatele alegerilor prezidenţiale arată că PSD are datoria să asculte mai mult vocea străzii şi vocea diasporei şi să înveţe din greşelile făcute".
”Rezultatele de ieri ne arată că PSD are datoria să asculte mai mult vocea străzii și vocea diasporei și să învețe din greșelile făcute. Dincolo de alegeri, viața românilor din țară și din străinătate trebuie să fie o preocupare constantă pentru PSD și să înțelegem că trebuie să existe un dialog constant cu românii. Putem rămâne principala forță politică a României doar dacă ne asumăm greșelile și ascultăm mesajul oamenilor”, a mai scris Mircea Geoană.
În ceea ce privește măsurile care urmează a fi adoptate, în interiorul PSD, Geoană consideră că ar trebui să se "meargă dincolo de alegerea unei noi conduceri, către o adevarată reinventare a PSD".
”Pentru perioada următoare, trebuie încercată păstrarea guvernării, iar discuțiile firești din partid trebuie să țină cont de această necesitate de etapă. În același timp, trebuie pregatită următoarea etapă din viața agitată a partidului, într-un congres care să meargă dincolo de alegerea unei noi conduceri, către o adevarată reinventare a PSD ca forță a progresului și modernizării, în pas cu evoluțiile și așteptările din societate”, a încheiat senatorul PSD.