Geoană: Trebuie făcută interconectarea România-Ucraina-Republica Moldova pe transport, energie, gaze
Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, joi, la Suceava, că absenţa infrastructurii critice în estul şi nordul României este o problemă, apreciind că este nevoie de interconectarea României cu Republica Moldova şi Ucraina pe infrastructura de transport, energie electrică şi gaze naturale.
Prezent la Suceava în calitate de Înalt reprezentant al Guvernului proiecte economice strategice şi diplomaţie publică, Mircea Geoană a declarat, la o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor sucevene, cu ambasadorul Poloniei, consulii generali ai Ucrainei şi României la Suceava şi Cernăuţi şi cu reprezentanţi ai autorităţilor din Cernăuţi, că este nevoie de realizarea unei interconectări pentru transport şi energie cu Ucraina şi Republica Moldova.
"Problema cea mai păcătoasă pe care o avem este absenţa infrastructurilor critice care să ne permită conectarea estului şi nordului României de pieţele de la vest şi de la est, de la nord şi de la sud", a spus Geoană.
El a subliniat că va fi reluată o colaborare între ministerele de Transport din România, Ucraina şi Polonia pe coridorul IX, care "a fost pusă în congelator" de europeni din motive strategice, pentru că Ucraina era "între ape".
"Astăzi, repornirea coridorului IX este posibilă, e cea mai scurtă cale dintre Istanbul, pe aici, către Lvov, către Marea Baltică şi către Scandinavia şi România trebuie să devină o bornă între nord şi sud. Aceasta ar putea să reprezinte, chiar dacă va dura câţiva ani, unde din cele mai importante evoluţii de natură strategică şi infrastructură critică în această regiune", a afirmat Mircea Geoană.
El a mai spus că va trebui gândită şi interconectarea între România şi Ucraina şi între România şi Republica Moldova pentru că există fonduri europene pentru tot ceea ce înseamnă conectivitate pe energie şi infrastructuri critice.
"Aş vrea să ne uităm pe ce proiecte putem finanţa pe bani proaspeţi, pe bani noi şi România, din păcate, nu are forme de interconectare pe transport multimodal, energie sau gaze naturale ce pot fi finanţate", a afirmat Geoană.
El a mai spus că tot ce înseamnă şosea de centură pe partea pro-occidentală a Mării Negre şi efecte de conectare între Euroregiunea Dunărea de Jos şi Euroregiunea Prutul de Sus va fi sprijinită.