Geoană: Sceneta ieftină pusă în scenă de Ponta și Dragnea, umilitoare pentru membrii și votanții PSD
Sceneta ieftină pusă în scenă de Ponta și Dragnea este umilitoare pentru membrii și votanții PSD și, din păcate, stânga românească are de pierdut, afirmă senatorul Mircea Geoană, președintele Partidului Social Românesc.
"Liviu Dragnea are o condamnare penală, chiar dacă este în primă instanță. Din acest motiv trebuie să plece din viața politică din România. Tot jocul acesta de-a "adio, dar rămân cu tine" riscă să cadă în zona penibilului. Liviu Dragnea nu a fost condamnat pentru că a îndemnat oamenii să meargă la vot, ci pentru fapte de corupție. Și nu spun eu asta, ci o instanță din România. Din păcate, stânga din România are de pierdut. De dragul unor calcule personale, toată această șaradă riscă să îndepărteze și mai mult cetățenii români de viața politică, de stânga românească", susține Geoană, luni, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, "dacă Victor Ponta ar depune măcar jumătate din energia pe care o consumă apărându-și colegii și prietenii cu probleme în justiție în a guverna țara, România ar fi mult mai bine".
"5% creștere economică pe an — acesta este potențialul real al României. Orice altceva, este mediocru! Lupta împotriva corupției și a cauzelor corupției trebuie să continue. Asta își doresc românii. Și oricât ar plânge un politician sau altul, este nevoie de acest lucru pentru viitorul corect al României", a adăugat Mircea Geoană, fost lider al PSD.
Liviu Dragnea și-a prezentat demisia din funcția de președinte executiv al PSD, luni, în ședința Biroului Permanent Național, dar o decizie va fi luată miercuri de Comitetul Executiv Național al partidului.
"Am avut o discuție cu colegii mei din BPN. Absolut toți n-au fost de acord cu demisia dlui Dragnea și atunci mergem miercuri și ne întâlnim în forul mai mare, în Comitetul Executiv Național, să vedem exact ce avem de făcut, pentru că e o situație extrem de importantă. Suntem sancționați tot PSD-ul pentru că l-am suspendat pe Băsescu și pentru referendumul din 2012. Cei de la PNL, în stilul lor obișnuit, s-au fofilat și nu mai știu nimic de Băsescu și de referendumul din 2012 și vreau să discutăm cu toții ce măsuri avem de luat", a declarat președintele PSD, Victor Ponta.