MENIU

GALERIE FOTO. Dacian Cioloş, primit de preşedintele Franţei, Francois Hollande

Premierul Dacian Cioloş a fost primit la Palatul Élysée de către Francois Hollande. Pe pagina de facebook a Ambasadei României la Paris au fost publicate mai multe fotografii din cadrul întâlnirii. În imagini este prezent şi premierul francez,  Manule Valls. Cioloş va avea întâlniri şi cu șefii celor două camere ale Legislativului, reprezentanți ai companiilor din Hexagon și membri ai comunității românești. Este o vizită oficială, care reflectă parteneriatul strategic dintre cele două țări, dar mai ales contextul favorabil pentru întărirea relațiilor bilaterale.

"Premierul Dacian Cioloș, aflat într-o vizită oficială de două zile, în Franța, a fost primit astăzi, la Palatul Élysée, de președintele Republicii Franceze, Francois Hollande. Programul celor doi demnitari include convorbiri tête-à-tête, urmate de un dejun de lucru, la care partică și premierul francez, Manuel Valls", se arată pe pagina de facebook a Ambasadei României la Paris.

Întâlnirea șefului Executivului cu președintele Hollande va fi urmată de un dejun de lucru, la care va participa și premierul francez Manuel Valls, și de o declarație de presă comună.

Vizita este una oficială și are loc la invitația președintelui Hollande, amănunte importante de protocol. Prin comparație, vizita lui Victor Ponta din 2013 a fost una de lucru. Întâlnirea are loc într-un context bun pentru întărirea relațiilor.

Franța găsește acum în România un aliat stabil, în condițiile în care liderii populiști din țări precum Polonia sau Ungaria intră în coliziune cu Uniunea Europeană. Nu în ultimul rând, premierul Cioloș este un francofil și mai vechi partener al Franței, care l-a susținut puternic în 2009 pentru postul de comisar european pentru Agricultură în echipa lui Jose Manuel Barroso. Momentul de deschidere față de România este unul bun pentru ca țara noastră să aducă în discuție dosare de interes din zona bilaterală sau UE.

Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor cu oficialii francezi vizează relațiile istorice privilegiate dintre România și Franța, intensificarea ritmului pentru finalizarea proiectelor din Foaia de parcurs a Parteneriatului strategic. Pe agendă se află evident terorismul și migrația, două subiecte de maximă importanță pentru Paris.

Cooperarea economică este o componentă importantă a vizitei. Cioloș, care este însoțit de viceprim-ministrul și ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc, va avea întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri francez. Ultimele informații arătau că subiecte delicate precum anchetele asupra activității companiilor cu capital francez (cum ar fi Apa Nova) nu se aflau pe agenda de discuții.

Aderarea României la spațiul Schengen și viitorul raport al Comisiei Europene referitor la Mecanismul de Cooperare și Verificare se află de asemenea pe agendă. Cioloș va încerca să obțină acordul Franței pentru aderarea la spațiul european fără frontiere interne. Totuși, obiectivul este încă greu de atins. Cu Frontul Național pe cai mari în sondaje, guvernul francez are un spațiu redus de manevră. Este și cazul altor state membre UE al căror sprijin este necesar pentru aderare.