MENIU

Încă o lovitură pentru Gabriela Firea primită de la Tribunalul București

Gabriela Firea

Tribunalul București a suspendat Hotărârea Consiliului General prin care s-a aprobat desființarea celor 4 administrații ale Primăriei Capitalei: Administrația Lacuri Parcuri și Agrement, Administrația Străzilor, Administrația Fondului Imobiliar și Administrația Crematoriilor. Procesul a fost intentat de compania Vesta, iar decizia instanței poate fi atacată cu recurs.

Primarul Gabriela Firea a cerut desființarea celor patru administrații după ce serviciile prestate de acestea au fost delegate companiilor municipale, conform hotnews.ro.

”Încă o decizie a instanței confirmă amatorismul deciziilor luate de Gabriela Firea. Tribunalul București a decis astăzi suspendarea executării Hotărârii nr. 721/18.10.2018 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Este vorba despre hotărârea prin care urmau să fie desființate mai multe administrații din Capitală: ALPAB, Administrația Străzilor, Administrația Cimitirelor și Administrația Fondului Imobiliar. Am spus încă din acea ședință faptul că astfel de decizii luate pe genunchi, în loc să rezolve problemele, vor provoca și mai multe încurcături. Din păcate, am avut dreptate. Gabriela Firea s-a aventurat încă o dată într-un experiment administrativ sortit eșecului. Cred că Primarul Capitalei trebuie să-și asume răspunderea politică pentru toată această cascadă de încurcături pe care le-a provocat din aroganță și din încăpățânare. Gabriela Firea trebuie să accepte că nu se pricepe la administrație și că orice zi pe care o petrece în fruntea Primăriei este un risc pentru bucureșteni. Mai ales după această decizie a Tribunalului București, se impune discutarea și susținerea proiectului USR București privind dizolvarea și lichidarea companiilor municipale”, a postat Roxana Wring, consilier general USR, pe pagina de Facebook.

Această decizie a instanței vine după ce, pe 22 noiembrie, Curtea de Apel București a anulat Hotărârile de Consiliu General prin care au fost înființate cele 22 de companii municipale ale Primăriei Capitalei, pe motiv că au fost adoptate ilegal. Procesul a fost intentat de USR. Mai precis, hotărârile au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, și nu cu votul a două treimi, așa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei.

Tot la solicitarea Vesta, în luna octombrie, Tribunalul București a decis suspendarea Hotărârii Consiliului General nr. 531/23.08.2018 privind delegarea serviciului privind organizarea și optimizarea circulației rutiere și pietonale, instalarea, întreținerea și funcționarea sistemelor de semnalizare și dirijarea circulației către Compania Municipală Managementul Traficului. Procesul a pornit de la faptul că Administrația Străzilor avea în derulare o procedură de licitație pentru marcaje rutiere, procedură care nu a mai fost finalizată după delegarea serviciului, iar societatea Vesta a fost afectată.

Este vorba despre un acord-cadru pe 48 de luni, cu o valoare estimată de circa 120 milioane lei fără TVA, împărțit pe 6 loturi. Administrația Străzilor București, în calitate de autoritate contractantă, a fost obligată printr-o decizie a instanței să finalizeze procedura de licitație.

Mai multe articole despre:
Tribunalul Bucureşti Gabriela Firea