Gabriela Firea, mesaj de Ziua internațională de luptă împotriva rasismului și antisemitismului: Nu se mai poate repeta această pagină neagră din istoria umanității
Ministrul Familiei Gabriela Firea a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei internaționale de luptă împotriva rasismului și antisemitismului. Ministrul a tras, astfel, un semnal de alarmă, afirmând că "ura față de aproape, față de ceilalți semeni macină din temelii lumea zilelor noastre". În plus de asta, Firea a subliniat - referindu-se la Holocaust - că "nu se mai poate repeta această pagină neagră din istoria umanității, un coșmar al întregii lumi". "Totul pleacă de la o simplă scânteie, de la un simplu gest nepotrivit sau de la un gând plin de ură", a spus social-democrata.
"<<Rasismul este cea mai gravă amenințare a omului pentru om – maximul de ură pentru un minim de motive>>, spunea Abraham Joshua Heschel, unul dintre cei importanți teologi și filozofi ai secolului trecut.
Ura față de aproape, față de ceilalți semeni macină din temelii lumea zilelor noastre.
Astăzi, celebrăm Ziua internațională de luptă împotriva rasismului și antisemitismului.
Data nu a fost aleasă întâmplator pentru că ea marchează începutul simbolic al Holocaustului. Într-o zi de 9 Noiembrie, în urmă cu 84 de ani, în Germania începeau violențele împotriva evreilor. Acea zi a rămas în istorie sub numele de “Noaptea de Cristal”.
Nu se mai poate repeta această pagină neagră din istoria umanității, un coșmar al întregii lumi. Totul pleacă de la o simplă scânteie, de la un simplu gest nepotrivit sau de la un gând plin de ură.
<<Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema>>”, este mesajul transmis de Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.