Gabriela Firea dă semnalul că ar fi indicat ca PSD să intre la guvernare - Ce priorități au social-democrații
Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea a declarat, luni, înainte de ședinta Consiliului Național al PSD, că social-democrații nu pot sta deoparte și că ar fi indicat să intre la guvernare.
„Nu știu cât de mult am fi apreciați dacă am sta deoparte și am face opoziție dură”, a declarat Gabriela Firea, luni.
Întrebată dacă din guvernul PNL-PSD ar trebui să facă parte lideri din prima linie a partidului, Gabriela Firea a răspuns: „Da, de ce nu!? Pot fi și colegi din prima linie sau a doua linie. Important este să decidem dacă realizăm această coaliție de guvernare sau nu, în funcție de argumente pro și contra, și dacă puncte din programul nostru de guvernare sunt preluate”.
„Putem intra la guvernare doar dacă respectăm programul nostru. Creșteri de pensii, de salarii. Dacă știi să stabilești priorități, găsești bani. Oare cum m-am descurcat eu la primarie să găsesc bani și domnul Dan se plânge toată ziua că nu are”, a mai spus Gabriela Firea.
Referitor la dorința de a face parte din viitorul Guvern, Gabriela Firea a spus: „Eu îmi doresc să-i pot ajuta pe români din Senatul României”.