Gabriel Oprea se apără: „Am intrat primul la școala de ofițeri din Sibiu și am fost al doilea pe țară, la examenul național”
Generalul Gabriel Oprea susține că a terminat al doilea pe țară școala de ofițeri, în anul 1980, nu penultimul, cum au apărut informații în mass-media. Oprea a mai spus că și la Facultatea de Drept a intrat printre primii.
„Îl cunosc pe domnul Dorin Iacob de când eram prefectul Capitalei și mă ruga să-l iau cu mine la întâlnirile dintre Băsescu și Adrian Năstase, la Guvern, înainte de alegeri. Vreau să știți că am intrat la școala de ofițeri la Sibiu în anul 1980 și am terminat primul, iar după examenul de stat am fost al doilea pe țară. La Facultatea de Drept am intrat al treilea, iar în anul 1990 am ieșit ofițer de justiție militară. Faptul că am fost de mai multe ori ministru, în toate funcțiile în care am fost mi-am făcut datoria pentru militari. Cred că azi România are nevoie de oameni, cum sunt militarii, care să-și facă întrebările”, a spus Gabriel Oprea.
Dorin Iacob, prezent în emisiunea „Legile Puterii”, a declarat că are suspiciuni rezonabile în legătură cu veridicitatea tezei de doctorat a lui Oprea. Iacob spune că întâlnirea la care îl ruga pe Oprea să îl ia, era o înntîlnire între Băsescu și Năstase, înainte de alegeri, în ideea în care premierul de atunci i-a propus unirea celor două partide (PDL și PSD), cu promisiunea să îl scape de celebrul dosar „Flota”.