MENIU

Oprea, audiat la Parchetul General. "Nu am încălcat legea. Am muncit de dimineaţa până seara"

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea, a fost audiat miercuri la Parchetul General, în cazul accidentului în care poliţistul Bogdan Gigină a murit, după ce acesta a căzut cu motocicleta într-o groapă. Gigină se afla în coloana oficială a ministrului.

"M-am prezentat în calitate de martor la Parchet. Voi răspunde la toate întrebările procurorilor", a declarat Gabriel Oprea la intrare în sediul Parchetului, adăugând că va da mai multe detalii după ce va sta de vorbă cu procurorii.

Vicepremierul a ieşit de la audieri după aproape o oră, declarând încă o dată că în momentul producerii accidentului era "în timpul serviciului", iar deplasarea nu era în scop personal.

"Am răspuns la toate întrebările puse de procurori. Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Am declarta toate aceste lucruri şi nu am voie să spun mai mult decât am declarat ", a spus Oprea, precizând că în momentul producerii accidentului se întorcea "de la o instituţie a statulul român".

"Am avut mai multe deplasări şi se ştiu la Parchet toate, tot timpul pentru a-mi face datoria. Am trimis toate documentele. Nu am avut nimic în plus faţă de ce au avut alţi miniştri de Interne. Vreau să ştiţi că nu am avut anul acesta nici o zi de concediu, vreau să ştiţi că am muncit de dimineaţa până seara, într-un context greu de securitate. Deplasările le-am făcut tot timpul pentru a-mi face datoria. Vreau să ştiţi că în toată activitatea mea de ministru sau vicepremier nu am încălcat legea", a adăugat el.

Prezența lui Gabriel Oprea la Parchet este legată de accidentul în urma căruia a murit polițistul de la Rutieră Bogdan Gigină, în timp ce se afla în coloana oficială a vicepremierului.

Luni, într-o conferință de presă, Oprea arăta că speculația apărută în presă că ar fi utilizat echipajul de însoțire în trafic fără temei legal este "nefondată'', precizând că detaliile accidentului din 20 octombrie au fost puse la dispoziția Parchetului.

Parchetul a anunţat, duminică, că a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului Bogdan Gigină, mort într-un accident rutier în timp ce conducea coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea.

În dosarul privind decesul subinspectorului de poliţie Bogdan Cosmin Gigină, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Până în prezent, informează un comunicat de presă, au fost efectuate cercetarea la faţa locului, autopsia medico-legală şi au fost ridicate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere în vederea reconstituirii traseului coloanei oficiale din care făcea parte poliţistul decedat.

Anterior, la Parchetul General au dat explicații și muncitorii care efectuau lucrările de reparații, precum și martori oculari aflați în zonă.

Pentru lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte lucrătorul de poliţie decedat, precum şi date cu privire la componenţa coloanei la momentul incidentului. Până în prezent au fost furnizate parţial informaţiile solicitate.

A fost solicitată şi documentaţia privind efectuarea lucrărilor de reparaţie de la locul producerii evenimentului (actele de autorizare, contractele încheiate, procedurile de executare a lucrării, inclusiv elementele de semnalizare şi siguranţă specifice).

De asemenea, au fost solicitate datele stocate cu privire la comunicaţiile interne ale poliţiştilor implicaţi în deplasarea coloanei.

În zilele următoare vor fi continuate audierile persoanelor care au cunoştinţă despre circumstanţele în care s-a produs evenimentul ce face obiectul dosarului.

Totodată, urmează să fie dispusă expertiza tehnică cu privire la vehicul şi dinamica producerii accidentului, precum şi cu privire la imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti – Secţia de urmărire penală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri.