Gabriel Oprea a sărbătorit Ziua Drapelului în secuime, la Miercurea Ciuc
Premierul interimar Gabriel Oprea a participat la ceremonia organizată la Miercurea Ciuc cu ocazia Zilei Naţionale a Drapelului. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a fost la rândul său la festivitatea de la Miercurea Ciuc.
Cel mai mare tricolor din județul Harghita a fost arborat vineri, la Miercurea Ciuc, de Ziua Drapelului Național, în prezența premierului interimar Gabriel Oprea și a ministrului Apărării, Mircea Dușa.
La ceremonie au participat aproximativ 3.000 de persoane, unele îmbrăcate în costum popular, care au purtat în mâini tricolorul României. Drapelul, de 28 de metri pătrați, a fost ridicat pe un catarg în curtea Inspectoratului Județean de Poliție Harghita, scrie Agerpres.
Premierul interimar Gabriel Oprea a primit onorul de la Garda de Onoare a Regimentului 30 Gardă 'Mihai Viteazul', după care s-a adresat celor prezenți, punctând faptul că este o mândrie să onoreze la Miercurea Ciuc drapelul României, 'simbol al statului român, național, suveran și independent, unitar și indivizibil'.
Gabriel Oprea a adăugat că are un respect deosebit pentru valorile fundamentale ale statului român și a subliniat că interesul național național unește un popor și dă forță unei națiuni.
'Ca militar, am un respect deosebit pentru valorile fundamentale ale statului român și așa cum mă știți niciodată nu voi ezita să afirm că interesul național unește un popor și dă forță unei națiuni. Prin cinstirea simbolurilor naționale, menținem vie energia noastră ca neam, pentru că de aici ne tragem puterea de a depăși greutățile și de a merge mai departe. Actualul context geopolitic, provocările externe cărora România trebuie să le facă față sunt tot atâtea motive pentru ca astăzi, fiecare dintre noi, să dovedim atașamentul față de valorile naționale', a declarat premierul interimar.
Oprea i-a îndemnat pe cei prezenți să reflecteze la simbolistica drapelului național, la ce reprezintă acesta, 'la sacrificiu și credință, la trecut și viitor'.
'Sărbători ca cea de astăzi ne ajută să cultivăm în propria conștiință respectul față de cei care ne-au lăsat cea mai importantă moștenire: România, respect pentru jertfa românilor căzuți pentru apărarea teritoriului național, aici în Transilvania și pretutindeni în lume, respect pentru sacrificiul căzuți la Revoluția din anul 1989, pentru a ne reda demnitatea, respect pentru toți cei care îmbrăcând haina militară apără interesul național al românilor, în țară sau în teatrele de operații din lume. Ca român, ca om format în sistemul militar, am adânc înrădăcinată în suflet credința că patriotismul și loialitatea față de valorile naționale nu sunt simple vorbe, ci principii solide de viață. Îi apreciez în mod deosebit pe oamenii care își țin cuvântul dat, pe cei care apără instituțiile fundamentale ale statului român, dincolo de interesul personal, dar mai ales pe cei care prin faptele lor garantează viitorul acestei țări. În egală măsură cred că numai împreună, indiferent de religie, etnie sau orientare politică, ne putem servi țara, putem proteja cetățenii, arătând câ suntem români adevărați și cetățeni europeni deopotrivă', a mai spus Gabriel Oprea.
Premierul interimar i-a felicitat pe polițiștii din Harghita pentru demersul de a ridica cel mai mare steag din județ și a mulțumit instituțiilor care au făcut posibil acest eveniment.
'Instituțiile statului sunt ancorele pe care se sprijină statul democratic și într-o țară modernă cum este România acestea sunt singurele chemate să promoveze și să apere simbolurile naționale. Am deplină încredere că toți membrii sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională își vor face cu credință și patriotism datoria față de drapel, români și România. Așa să ne ajute Dumnezeu', a mai afirmat Gabriel Oprea.
Prezent la eveniment, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a afirmat că pentru militari simbolurile naționale sunt valori deosebite și fiecare dintre noi trebuie să respecte aceste simboluri.
'Trebuie să ne respectăm valorile, trebuie să ne respectăm simbolurile naționale și mai ales drapelul tricolor, el reprezintă independența, reprezintă suveranitatea și reprezintă unitatea poporului român. De aceea, în această zi de mare sărbătoare a românilor, domnul. prim-ministru interimar și cu mine am dorit să fim la Miercurea Ciuc să înălțăm pe acest catarg înalt drapelul tricolor. La mulți ani drapelului României, la mulți ani românilor', a spus Mircea Dușa.
Episcopul Covasnei și Harghitei, Andrei Moldovan, care a sfințit joi seara drapelul înălțat pe catarg, a spus că pentru locuitorii din județ această zi este 'ca o sfântă zi de Paști'.
'Pentru populația județului Harghita, în special pentru populația municipiului Miercurea Ciuc, ziua de astăzi este ca o sfântă zi de Paști. Ziua în care neamul nostru românesc s-a închinat încă o dată la cea mai frumoasă icoană, după chipul lui Dumnezeu, icoana drapelului nostru național. Din 1848, noi, românii,a m purtat acest simbol al demnității neamului nostru așezat lângă Sfânta Cruce, Maica Domnului și Mântuitorul nostru, Isus Hristos', a spus episcopul Covasnei și Harghitei.
Drapelul de 28 de metri pătrați a fost ridicat pe un catarg înalt de 22 metri, în acordurile imnului național.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea de onoare, la care au participat militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul, ai Detașamentului de Gardă și Ceremonii Militare al Jandarmeriei Române, luptătorii Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale al Poliției Române, militarii Forțelor pentru Operații Speciale de la la Brigada 6 Operații Speciale, militarii de la Brigada 61 Vânători de Munte din Miercurea Ciuc, pompierii de la ISU Harghita și elevii Școlii de agenți de poliție din Cluj.
La eveniment au luat parte și reprezentați ai autorităților locale și județene, primari ai unor localități din zona de nord a județului Harghita, șefi de instituții și cetățeni.
Până acum, cel mai mare tricolor din Harghita avea 24 de metri pătrați și a fost ridicat anul trecut, la Tulgheș, în prezența ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa.