MENIU

Gabriel Liiceanu, mesaj pentru Dragnea: "Marea Sfidare. E prea mult!"

Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu îl avertizează pe Liviu Dragnea că societatea română a ajuns din nou la un punct de fierbere la care, în curând, nu puțini vor fi dispuși să moară în picioare.

"- „Domnul condamnat penal Liviu Dragnea”* se laudă că a primit amenințări cu moartea. Așadar victima e el, și nu poporul român pe care îl omoară lent și sistematic, de 27 de ani, partidul ctitorit de Iliescu, trecut prin haltele Năstase și Ponta, și la cârma căruia se află astăzi Liviu Dragnea, victimă și erou deopotrivă. Amenințat cu moartea, domnul condamnat penal ne anunță că nu cunoaște frica și că e gata „să moară în picioare”.
Ceea ce par să nu-nțeleagă Dragnea și oamenii lui e că societatea română a ajuns din nou la un punct de fierbere la care, în curând, nu puțini vor fi dispuși să moară în picioare. Sfidarea acestor indivizi, care continuă, beți de cinism, să se pună, ca borfași, unii pe alții pe liste, în guvern, în parlament și-n toate funcțiile bănoase ale țării, readuce în starea de spirit a unei părți a populației acel grad de exasperare care i-a făcut pe oameni, în decembrie 1989, să strige în Piața Universității „Vom muri și vom fi liberi”.

….- Îl anunț pe domnul condamnat penal Dragnea că și eu sunt gata, ca și el, dar din motive diferite, să mor în picioare. Vreau cu orice preț, acum după ce i-am cunoscut gustul, să nu-mi mai pierd libertatea. Și asta vor toate acele zeci de mii (vor deveni, dacă e nevoie, sute de mii și milioane) care ies să-și strige indignarea în toate orașele țării. Nu-mi place prețul pe care, în bătaie de joc, oamenii ăștia l-au pus pe viețile noastre. Nu vreau să trăiesc în țara mea – acum când nu mai am căluș în gură – o viață cu reguli date de alde Tăriceanu, Nicolicea, Bănicioiu, Ponta, Ghiță, Vosganian, Olguța Vasilescu, Nicușor Constantinescu, Bunea Stanciu și toată pegra politică a țării…. O viață nespus de ieftină, o viață pe care ți-e rușine s-o trăiești", scrie Gabriel Liiceanu ]ntr-un comentariu publicat de platforma Contributors. Textul integral

Mai multe articole despre:
Gabriel Liiceanu Liviu Dragnea