MENIU

Fuziunea PDL-PNL, desființată într-un județ de organizația fostului PNL

Fuziunea organizaţiilor municipale PNL şi PDL stabilită în urmă cu o săptămână a fost desfiinţată, joi seara, de Biroul Permanent Judeţean al fostului PNL, care a decis că nu au fost respectate prevederile statutare.

Preşedintele organizaţiei judeţene a fostului PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Biroul municipal al PNL Suceava nu mai este statutar întrucât a depăşit mandatul de patru ani şi nu avea posibilitatea să aprobe fuziunea cu PDL şi nici să stabilească membrii PNL care vor face parte din Comitetul executiv local al PNL Suceava. El a arătat că, în aceste condiţii, Biroul Permanent Judeţean Suceava al PNL a decis, joi seara, cu majoritate de voturi, că mandatul conducerii organizaţiei municipale PNL Suceava a încetat şi a fost ales o conducere interimară, preşedinte interimar fiind Ilie Niţă, vicepreşedinte al CJ Suceava.

Totodată, Băişanu a spus că vineri se va constitui Comitetul executiv judeţean al noului PNL care va stabili calendarul fuziunii organizaţiilor locale, inclusiv a celei municipale Suceava.

Mai multe pe Mediafax