MENIU

Frunda, despre modificarea Codului de Procedură Penală: Este inacceptabil ca DNA să se pronunțe

Consilierul onorific al premierului Victor Ponta, Gyorgy Frunda, a declarat, miercuri, la RFI.ro, că este inacceptabil ca DNA să încerce să influenţeze decizia politică, asta după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat intenţia unor senatori PSD de a revizui Codul de Procedură Penală, în privinţa arestului. Pe de altă parte, Frunda e convins că dacă inculpaţii "executaţi mediatic", "discreditaţi" şi "umiliţi" vor da în judecată statul român la CEDO, vor câștiga.

Totodată, consilierul onorific al premierului consideră că proiectul PSD privind arestul nu e necesar, pentru că normele există deja şi trebuie doar aplicate.

"Nu cred că este necesar un astfel de proiect. Modalităţile de arestare sunt stabilite clar atât în convenţiile internaţionale, cât şi în procedura penală română şi în doctrina constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Pur şi simplu ar trebui respectate aceste norme. Ar trebui respectate cazurile de arestare şi tratamentul la care este supus cel care este arestat preventiv sau reţinut de către organele de urmărire. Acestea ar trebui în momentul reţinerii, arestării, să nu-l lase în cătuşe liber pe stradă pe cel împricinuit, ci să-l pună într-o maşină în curtea instituţiei şi să-l ducă în sediul Poliţiei Capitalei, dacă vorbim de Bucureşti. Această execuţie mediatică, discreditarea umană, umilirea celor reţinuţi şi arestaţi este în contradictoriu cu toate normele europene şi nu se practică în nici unul din statele Europei. Dacă aceste persoane vor ataca statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în mod cert vor câştiga", a declarat Gyorgy Frunda.

Pe de altă parte, consilierul onorific al premierului consideră că "nu este treaba DNA să se pronunţe printr-un comunicat asupra a ceea ce vrea să facă Parlamentul".

"Parlamentul are dreptul să se pronunţe sau să modifice legea, indiferent dacă acest lucru place sau nu place procurorilor sau judecătorilor (...) Abia când proiectul este pe masă, este bine să aibă loc o dezbatere cât mai largă, cu ascultarea tuturor instituţiilor care sunt implicate şi care au ceva de spus în această cauză", a mai spus Gyorgy Frunda.

 

Mai multe pe RFI.ro.