MENIU

Care sunt țările care au blocat aderarea României la Schengen

Ţările care au insistat cel mai mult ca România și Bulgaria să nu adere acum la Schengen ar fi fost Franţa şi Germania, conform unor surse citate de Agerpres.     

 Franța a cerut ca acest subiect să nu se introducă pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Justiție și Afaceri Interne din această săptămână.

"Franța a fost cea care a dat tonul și care imediat a convins și Germania să i se alăture în a nu accepta România în spațiul Schengen. Au urmat Olanda și Finlanda, oricum Olanda își asumase mai demult această poziție oficial. În aceste condiții, România, dar și Bulgaria au acceptat ca acest punct să nu fie introdus pe ordinea de zi a ședinței JAI, la sugestia Franței și Germaniei. Dacă se punea pe ordinea de zi aderarea și România primea vot negativ, țara noastră ar fi trebuit să o ia de la zero în ce privește procedurile tehnice, iar asta ar mai fi durat încă cel puțin un an și jumătate de proceduri", au precizat sursele citate de Agerpres.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta au avut o discuție și au decis de comun acord să accepte amânarea discutării despre aderarea României pentru moment.

Mai multe articole despre:
Germania România Franţa Schengen