Fotografiile pe care VICTOR PONTA nu vrea să le vadă
Victor Ponta nu-și dorește cu siguranță să vadă următoarele fotografii. Nici nu e foarte greu de înțeles de ce.
Traian Băsescu a primit elogii publice din partea vicepreşedintelui SUA, Joe Biden. Acesta i-a spus, miercuri, la Cotroceni, preşedintelui Traian Băsescu, că el, preşedintele SUA, Barack Obama şi poporul american, apreciază eforturile acestuia pentru consolidarea statului de drept în România, declarându-se uimit de progresul ţării într-o singură generaţie.
"De fiecare dată când vin în România sunt uimit mereu de progresul pe care l-aţi realizat într-o singură generaţie. Ţara dumneavoastră s-a ridicat din tiranie, a reuşit să se alăture ţărilor libere din lume, Uniunii Europene şi celei mai purternice alianţe din istoria omenirii, NATO", a spus Joe Biden.
El a amintit faptul că în 2014 se împlinesc 10 ani de la intrarea României în Alianţa Nord-Atlantică.
"Domnule preşedinte, aşa cum v-am spus de multe ori, eu şi preşedintele SUA şi poporul american apreciem eforturile dumeavoastră personale pentru a consolida şi proteja statul drept aici în România. Este important pentru economia dumneavoastră, pentru democraţia dumneavoastrăs şi pentru libertatea dumneavoastră ş,i mai presus de tot, este important pentru vieţile cetăţenilor care au dreptul să ştie că vocile lor vor fi auzite de Guvern, că firmele lor pot să concureze fără nicio grijă că disputele sunt judecate transparent în instanţă şi că niciun român şi niciun american nu se găseşte deasupra legii", a spus Biden.