MENIU

FOTO. Circ la audirea ministrului propus pentru Educație. PNL a tăiat ”pamblica” în fața lui

Circ la audierea lui Valentin Popa, ministrul controversat propus la Educație. Cunoscut pentru greșelile gramaticale, cei din PNL au venit cu o panglica tricolora pe care au tăiat-o în fața lui, aluzie la faptul că acesta a pronunțat „pamblică”, într-un video. Totodată, senatorul USR Mihai Goțiu i-a dat lui Valentin Popa o carte: ”Gramatica practică a limbii Române”, tot ca aluzie la gramatica deficitară a acestuia.

Valentin Popa a fost validat pozitiv: 22 de ”voturi” pentru si doar 12 ”împotrivă”. Popa a avut o prestație halucinantă. La final, a spus că chiar dacă este al 13-lea ministru propus, el crede ca 13 ii aduce noroc, întrucât s-a căsătorit pe 13, iar din 1989 este cu aceeași femeie.

Update 12.19 Valentin Popa a făcut primul dezacord: ”Avem aici în sală martori care poate să confirme”

Update 11.57. Valentin Popa răspunde întrebărilor. Până în acest moment nu a făcut greșeli gramaticale,”ci doar expresii greu de înțeles:

”Am anunțat ideea principală care va urma. Iar detaliile și ideile principale vor urma(..) Pot sa va spun ca in cei 6 ani am facut si dezacorduri, si balbe, si cuvinte stalcit. Nu neg ca am facut aceste greseli si stiu ca nu sunt onorante. Dar sa recunoastem, cine nu greșește?

I s-a spus să grăbească ritmul, dar acesta a spus calm: ”Încerc”. Ulterior, Pop a vorbit despre posibilitatea din ziua de astăzi ca sunete să fie modificate astfel încât greșelile de exprimare să fie intenționate. După ce a prezentat această teorie, a admis că nu crede că lui i s-a modificat vocea, astfel încât să pară că face greșeli gramaticale mai multe. Acesta a adăugat că este inginer și va face eforturi pentru a vorbi impecabil.

 

 Pop a lămurit și episodul ”pamblică”:  Este foarte posibil ca cea mai mare parte a bucureștenilor să nu știe că cea mai mare parte a comunităților din Moldova folosesc cuvântul ”pamblică”. Am fost batjocorit pentru că am folost acest cuvânt”

Update 11.30 Prelegerea lui Popa a fost întrerupta de trei deputați PNL, care au veni cu o panglică în fața ministrului propus:

”Vă lăsăm și dvs o bucată, ca să învățați cum se spune corect”, i-au trasmis cei trei parlamentari PNL care au tăiat panglica, lăsând o bucată și pe monitorul din fața lui Popa. Anterior, Valentin Popa și-a început prezentarea cu ”Buna ziua, ma numesc Valentin Popa, sunt casatorit, am două fete, una dintre ele este în clasa a IX-a”.

După momentul panglicii, Popa a continuat: ”Am parcurs toate functiile didactice incepand cu preparator universitar. Am avut si functii de conducere, succesiv am ocupat sef de catedra, sef de cabinet.  In paralel cu act didactica am condus si companii din domeniul cercetarii.  În 2001-2002 am condus o fabrica care producea echipamente electronice de larg consum in Thailanda”.

După ce a terminat prezentarea, au început întrebările. Raluca Turcan a declarat că ”asistăm la un momen rușinos”. Surprinzător, coolegii din PSD nu intervin pentru a stopa atacurile din partea PNL și USR. A avut o intervenție Mihnea Costoiu, care a declarat că se bucură că un rector este nominalizat pentru funcția de ministru al Educației.

În comisii sunt 34 de membri ai Comisiilor de Învățământ. 

Mai multe articole despre:
PNL educaţie circ măsură valentin popa pamblica