Fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, prins la volan cu permisul suspendat. S-a ales cu dosar penal
Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj și fost deputat, a fost prins luni de polițiști la volanul mașinii sale, deși avea carnetul suspendat, au declarat surse judiciare.
„La data de 12 februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 67 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a condus un autoturism, pe o stradă din localitate, având permisul retras la data de 6 februarie a.c.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras”, anunță Poliția Română.
Morega a fost trimis în judecată în 2007 de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru trei infracțiuni de ”folosire a influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite și de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, în vederea obținerii unui avantaj patrimonial pentru altul”.
În decembrie 2008 a fost trimis în judecată împreună cu fostul ministru al muncii, Paul Păcuraru, pentru fapte de corupție, iar în 2011, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis condamnarea lui Morega la trei ani de închisoare cu suspendare.