Fostul ministru Mircea Dușa a murit. Doliu în lumea politică din România
Mircea Dușa, fost ministru al Apărării și al Internelor, a murit, în această dimineață. Politicianul era cunoscut cu probleme de sănătate. Avea 67 de ani.
Fostul ministru al Apărării și al Internelor Mircea Dușa a murit, în această dimineață, la 67 de ani.
Mircea Dușa a acuzat probleme de sanatate din luna iulie a acestui, cand a fost preluat de o ambulanță la un eveniment la care participa și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
"L-am văzut pe bunul meu prieten, Mircea Duşa, fostul ministru al Apărării, care a fost cu noi în această vizită, ieşind din sala de prezentare. După aceea, domnul rector Azamfirei ne-a informat că a avut un incident medical se pare destul de serios şi am asistat cu toţii la plecarea ambulanţei care l-a dus... Sper eu, din toată inima, să depăşească acest moment greu. Pur şi simplu ne-a luat pe toţi prin surprindere şi îi urăm lui Mircea sănătate şi recuperare grabnică", spunea, atunci, Mircea Geoană.
"Ministerul Apărării Naționale anunță cu regret trecerea la cele veșnice a lui Mircea Dușa, ministru al apărării naționale în perioada 22 decembrie 2012 – 17 noiembrie 2015. Transmitem, în numele întregului personal al Armatei României sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!", se arată într-o postare a Ministerului Apărării Naționale.
"Astazi, Mircea Dusa a decis sa plece intr-o lume mai buna...Am pierdut un prieten, un camarad de nadejde, un partener pe care am fost onorat sa il am alaturi si de la care am invatat enorm. Iti multumesc, Mircea, pentru tot!
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, prieten drag!", a scris Mihai Fifor, pe Facebook.
Cine a fost Mircea Dușa
Mircea Duşa a fost ministru de Interne în primul guvern condus de Victor Ponta, în 2012. Ulterior, după 21 decembrie 2012, acesta a fost ministru al Apărării în guvernele Ponta 2, 3 şi 4. În 2015, Victor Ponta a propus ca Mircea Duşa să preia conducerea interimară a Guvernului, însă preşedintele Klaus Iohannis a refuzat.
Din 1990 până în 1996 a fost viceprimar al orașului Toplița, iar din 1996 a devenit membru PDSR și primar al orașului Toplița. Din anul 2001 a fost prefect al județului Harghita, iar în anii 2004 și 2008 a fost ales deputat de Harghita din partea PSD.