Fost ministru român, cooptat de Guvernul de la Chișinău. Anca Boagiu va asista Rep. Moldova pentru integrarea în UE
Fostul ministru român al Integrării Europene, Anca Boagiu, a fost cooptată în echipa Guvernului de Chișinău care se ocupă de pregătirile pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Boagiu este a doua româncă care este numită într-o funcție foarte importantă în țara vecină. La finalul anului trecut, Anca Dragu a fost numită guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova.
În vârstă de 55 de ani, Anca Boagiu s-a alăturat Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR) din Republica Moldova pentru a sprijini pregătirea ţării pentru viitoarele negocieri de aderare la UE, se arată într-un anunţ făcut de ministrul moldovean al Infrastructurii, Andrei Spînu. Potrivit lui Spînu, ministerul său intenţionează să mai atragă şi alţi consultanţi din România.
„Noi mobilizăm toate resursele şi pregătim echipa să fie gata de negocieri. Dar trebuie să spunem că şi România, şi Uniunea Europeană sunt alături de noi. În decembrie a început să lucreze un consultant finanţat de Delegaţia UE în R. Moldova. Un consultant din România, Anca Boagiu, care a stat în spatele procesului de negociere a României cu Uniunea Europeană. Anca Boagiu lucrează la Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale ca să ne ajute să ne mişcăm pe aceste trei capitole. Împreună cu Anca facem planul de pregătire şi căutăm inclusiv alte persoane din România, care să vină să ne ajute”, a declarat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.
Republica Moldova a primit undă verde pentru a lansa negocierile de aderare la UE în decembrie 2023. În prezent, este în curs de evaluare a legislaţiei sale naţionale în ceea ce privește compatibilitatea cu cadrul legal european. Odată ce această etapă va fi finalizată, vor începe negocierile pe 35 de capitole.
Citește și Ce salariu are Anca Dragu ca președintă a Băncii Moldovei