Fost lider PSD dezvăluie cum s-a opus Ponta formării USL
Miron Mitrea face noi dezvăluiri în cartea sa scrisă în penitenciarul de la Poarta Albă. Acesta precizează că Ponta s-a opus formării USL, Mihai Voicu fiind cel care a insistat ca PNL şi PSD să formeze o alianţă împotriva lui Băsescu. El susține că fostul premier PSD s-a opus proiectului și a remarcat că Mihai Voicu este cea mai bună minte a PNL, scrie evz.ro.
În cartea sa scrisă în Penitenciarul Poarta Albă, „Campanii electorale 1996-2014”, fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea, a afirmat că liderul PNL Mihai Voicu este „cea mai bună minte politică a PNL”.
„Constituirea USL a fost o acţiune politică obligatorie şi benefică. Spargerea ei, o prostie. Prima oară mi-a vorbit de un asemenea proiect Puiu Haşotti. Mi-a spus că, în PNL, Mișu Voicu a invocat posibilitatea unei alianțe anti- Băsescu formată din PSD și PNL. Nu știu dacă îi fac bine, dar Voicu, este după mine, cea mai bună minte politică a PNL-ului”, a scris Mitrea în cartea sa.