Forin Cîțu despre deființarea SIIJ: „Am încredere că în Parlament va fi adoptată varianta Guvernului”
Premierul Florin Cîțu este ferm convins că la dezbaterile din Parlamentul României, pe tema desființării SIIJ, va fi adoptată o variantă foarte apropiată de ce propusă de executivul pe care îl conduce.
"Noi am aprobat o variantă în guvern şi ca de fiecare dată eu aş prefera ca varianta care trece în Parlamentul României să fie cât mai aproape de ce am aprobat noi în şedinţa de guvern. Mâine înţeleg că sunt mai multe dezbateri şi la Senat şi vom vedea care sunt concluziile. Semnalele pe care le am sunt că va trece proiectul de lege şi în Parlamentul României cât mai aproape de ceea ce a fost aprobat în şedinţa de guvern. Dar vom vedea mâine după dezbaterile din comisii", a arătat Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de guvern, scrie Agerpres.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că a existat o discuţie la nivelul coaliţiei de guvernare privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), angajament luat în campania electorală, urmând ca grupul de lucru care este desemnat să stabilească forma finală a proiectului de lege.