Florin Secară, PMP:Ponta încearcă să îi transforme pe ofițerii Armatei în bodyguarzi ai unor corupți
Florin Secară, deputat al Partidului Mișcarea Populară, a declarat că mutarea biroului lui Victor Ponta de la Palatul Victoria la Ministerul Apărării Naționale este un nou afront pe care acesta îl aduce uniformei militare, după ce a cerut să fie primit fraudulos cu onor militar la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne. Premierul, prins că făcea jocuri ilegale pe sub masă în biroul său cu baroni corupți, încearcă acum să îi transforme pe ofițerii Armatei Române în bodyguarzii unor corupți- subliniază deputatul.
Secară consideră că "Victor Ponta este un plagiator, un micinos, un politician mărunt și incompetent, care nu are nimic în comun cu valorile Armatei Române – onoarea, sacrificiu, loialitatea, devotamentul față de țară și popor. În acest context, Victor Ponta nu își poate rezolva problemele pe care le are cu corupția și cu baronii locali ascunzându-se în spatele porților Ministerului Apărării. Singura rezolvare ține de un alt tip de comportament, străin premierului, bazat pe respectarea valorilor democratice și a statului de drept".
Fostul membru PDL, actualmente PMP, spune că "Armata este instituția statului care se bucură de cea mai mare încredere din partea românilor, iar încercarea lui Victor Ponta de a se asocia cu această instituție arată disperarea acestuia în fața sondajelor care îl arată în mare declin. Premierul ar trebui să știe însă că încrederea pe care oamenii o au într-un minister nu ți se transferă automat dacă te lipești de zidurile lui".
"În condițiile în care situația de securitate din zonă este alarmantă, Victor Ponta îi deturnează pe militari de la misiunea lor, cerându-le să îi creeze, la Ministerul Apărării Naționale, un ambient care să permită discuții relaxate cu baronii corupți. Prin gestul său fără precedent, Victor Ponta devine o scamă pe uniforma de gală a militarilor români" încheie Florin Secară.
Mai multe articole despre:
corupţie
Victor Ponta
bodyguarzi
Birou
ministerul Apărării Naţionale
Florin Secara
Partidul Mişcarea Populară
deputat PMP