Florin Iordache, anunţ de ultima oră despre stadiul proiectul de modificare a legilor Justiţiei
Proiectul de modificare a Legilor Justiției depus de PSD și ALDE se află în procedură de avizare la CSM, Guvern și Consiliul Legislativ, a anunțat, miercuri, Florin Iordache, președintele comisiei speciale parlamentare privind domeniul Justiției, anunţă Agerpres.
Iordache a menționat că, după obținerea avizelor, proiectul urmează să intre în dezbaterea comisiei speciale.
"Ieri (marți — n.r.) o serie de colegi din PSD și ALDE am depus inițiativa care vizează modificări la cele trei Legi — 303, 304, 317. În urma ședinței de Birou permanent, cele trei inițiative au fost repartizate comisiei noastre. Se află în procedură de avizare la CSM, Guvern și Consiliul Legislativ. Săptămâna viitoare, când vom avea avizele de la cele trei instituții, vom intra în dezbatere. Până atunci, rog colegii să se informeze", a transmis Iordache, la ședința comisiei.
El a făcut precizări referitoare la proiect, menționând că acestea conțin două erori materiale. Astfel, la articolul 49 mandatele în funcțiile de conducere ale procurorilor și judecătorilor sunt de trei ani și nu de patru ani, iar la articolul 54 revocarea procurorilor este făcută de președintele României, a explicat Iordache.