MENIU

Florin Cîțu a PICAT la audierile în Parlament

Florin Cîțu, propus ministru de Finanțe în guvernul Orban 2, a primit aviz de respingere în comisiile reunite de Finanțe ale Parlamentului. 

Ministrul demis al Finanțelor, Florin Cîțu, propus pentru același portofoliu în Guvernul Ludovic Orban, a primit, miercuri, aviz NEGATIV după audierile în comisiile de specialitate din Parlament. Doar PSD a votat contra. În rest, PMP, UDMR, PRO România, PNL au votat pentru aviz pozitiv, rezultatul fiind de egalitate. Unii membri ai comisiei au zis ca balotajul înseamnă că nu a obținut aviz pozitiv, deci a PICAT.

Florin Cîțu nu a primit aviz favorabil nici la audierile pentru funcția de ministru în primul Cabinet Orban.

Avizul este consultativ și nu este obligatoriu ca premierul propus, Ludovic Orban, să-l schimbe pe Cîțu. Dacă totuși dorește să o facă, procedura prevede că o nouă propunere de ministru trebuie audiată din nou în comisii. Audierile continuă luni, marți și miercuri în Parlament. Votul de învestitură este programat să aibă loc săptămâna viitoare în Parlament.

Florin Cîțu și-a început, luni, pledoaria, anunțând că va spune ce au făcut și ce vor face pe viitor.

”Dacă doriți cu adevărat ministru al Finanțelor Publice”, a replicat președintele de șediță.

”Să o luăm foarte în serios, domnule președinte! Aș vrea să vă rog de la început, pentru că știți foarte bine că la audierea trecută lucrurile au degenerat, și se uită o lume întreagă la noi, astăzi o să vă rog să vă exercitați funcția și să nu mai permiteți acele derapaje. Eu sunt aici ca să vă răspund, nu plec nicăieri”, a spus ministrul Cîțu.

Ministrul a prezentat realizările din cele trei luni ale primului mandat:

Ordonanţa 114, corectată prin eliminarea split TVA, a supraaccizei la carburant.

Rectificarea bugetară s-a bazat pe execuţia bugetară, la nouă luni, veniturile erau, la acel moment, faţă de estimat, mai mici cu 19,8 miliarde de lei.

Cheltuielile, 2 miliarde de lei pentru asistenţa socială Bugetul pe 2020 depinde mult de execuţia bugetului pe 2019.

Filosofia din spatele bugetului pe 2020 este diferită. Am alocat la investiţii 5 miliarde de lei, jumătate din bani pentru fonduri europene, jumătate, din fondurile de stat.

Întrebări și răspunsuri:

Întrebare: De ce ați plătit anticipat rachetele cumpărate de Ministerul Apărării și ați plătit datoria către frații Micula?

Florin Cîțu: Frații Micula au pus poprire pe conturile Romatsa, s-ar fi putut bloca traficul aerian al statului român. Referitor la rachete: îneleg că PSD lucrează cu partea care vrea să submineze parteneriatul României cu SUA.

Dan Vâlceanu (PNL): Ce a plătit anul trecut Ministerul Finanțelor după rectificare de a ajuns deficitul la 4,6 din PIB?

Florin Cîțu: Nu erau asigurate fondurile pentru pensii, salarii, alocații pentru copii, indemnizații de handicap.

Marius Budăi (PSD): De ce pe site-ul Ministerului Finanțelor nu sunt afișate numele firmelor cărora le-a fost rambursat TVA? Care e lista cu primăriilor cărora le-au fost achitate facturile pentru programul PNDL? Spuneți cu subiect și predicat dacă de la 1 septembrie veți mări punctul de pensie?

Florin Cîțu:

Lista cu firme nu a fost publicată niciodată. Plata se face automat pe baza unui algoritm. Controlul se face la toate.

PNDL: vă rog să vă adresați Ministerului Dezvoltării

Pensii. Ministerul Finanțelor se ocupă cu alocarea bugetului și respectarea legislației în vigoare. Aplicarea Legii pensiilor ține de Ministerul Muncii, banii sunt în buget conform Legii pensiilor. Dar trebuie să înțelegem de ce nu ați prevăzut creșterea pensiilor de la 1 ianuarie, eu am prevăzut banii în buget. Să le explicați românilor de ce nu au crescut de la 1 ianuarie pensiile.

Întrebat în mod repetat despre creșterea pensiilor de Marius Budăi, care i-a cerut să răspundă cu Da sau Nu la întrebarea dacă pensiile cresc de la 1 septembrie, Florin Cîțu a repetat răspunsul: ”Banii sunt prevăzuți în buget, aplicarea Legii pensiilor ține de Ministerul Muncii”.

Cosette Chichirău (USR): Data trecută nu prea am primit răspunsuri. Implementați aceeași tactică ca și PSD, vă e teamă de alegeri. Suntem într-o criză politică pentru că nu ați vrut locale în două tururi. Vedem un blat politic cu PSD. Când veți face un blat pentru cetățeni, pentru digitalizarea administrației?

Florin Cîțu: Obiectivul nostru politic îl reprezintă alegerile anticipate și locale în două tururi. Acest guvern a picat pentru că și-a asumat răspunderea pentru două tururi. Mergem pe varianta doi, alegeri anticipate. E nedrept să spuneți că amendamentele nu au fost aprobate, chiar am aprobat amendamente, am lucrat îndeaproape cu dl Năsui

Întrebare: Se intenționează iertarea băncilor (de locuințe) de acea datorie?

Florin Câțu: Acolo este o problemă cu persoanele fizice, băncile se vor îndrepta împotriva lor

Cătălin Zamfir (PSD): Suntem în procedura de neînvestitură a guvernului, deci întrebările sunt inutile. Să ne spună dl ministru ce a făcut în cele trei luni cât a stat la Ministerul de Finanțe. Dincolo de aroganța sa, e obligat să vină la orice audiere în comisiile parlamentare. De ce v-ați împrumutat atât de scump pe 30 de ani? Domnu Cîțu, de ce nu recuperați de la BCR Banca pentru Locuințe 300 de milioane de lei, conform deciziei definitive a instanței?

Florin Câțu:

Decizia se aplică băncilor, nu Ministerului Finanțelor. Când o să trebuiască să fie implicat ANAF, o să vedem.

Legat de împrumuturile Greciei: are surplus din 2016, de aceea se împrumută mai ieftin, România are deficit de trei ani. Ne împrumutăm pe 30 de ani pentru că e mai ieftin

Am început o investigație ca să vedem de ce companiile de stat nu au plătit dividende anul trecut.

LISTA MINIȘTRILOR ÎN GUVERNUL ORBAN 2

Raluca Turcan - viceprim-ministru

Florin Cîţu - ministrul Finanţelor Publice

Marcel Vela - ministrul Afacerilor Interne

Bogdan Aurescu - ministrul Afacerilor Externe

Cătălin Predoiu - ministrul Justiţiei

Nicolae Ciucă - ministrul Apărării Naţionale

Virgil Popescu - ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri

Lucian Bode - ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor

Adrian Oros - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Costel Alexe - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Ion Ştefan - ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei

Marcel Boloş - ministrul Fondurilor Europene

Victor Costache - ministrul Sănătăţii

Monica Anisie - ministrul Educaţiei şi Cercetării

Bogdan Gheorghiu - ministrul Culturii

Ionuţ Stroe - ministrul Tineretului şi Sportului

Violeta Alexandru - ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale