Controverse privind amânarea audierii lui F. Coldea în Comisia pentru controlul activităţii SRI
Amânarea audierii lui Florian Coldea, fostul adjunct al SRI, care urma să aibă loc marţi, 6 martie, naşte o controversă privind oportunitatea acestei decizii.
Potrivit unor surse din Comisia de control al SRI, Coldea a transmis că are ”o răceală ușoară”, dar dacă este nevoie, va veni. Cu toate acestea, decizia finală a fost cea de amânare.
Într-o delcaraţie pentru Ziare.com, fostul prim-adjunct al directorului Serviciului, Florian Coldea, a afirmat că decizia amânării a fost luata unilateral de comisia SRI, iar unulo dintre motive, motivul ar putea fi faptul că ora la care a fost programată audierea, 14.00, ar duce discuţiile până seara târziu.
"Nu am nicio problemă să mă prezint oricând în faţa comsiei SRI pentru a discuta orice problemă aflată în dezbatere", a declarat generalul Coldea pentru Ziare.com.
Florian Coldea ar fi trebuit să fie audiat mâine, de la ora 14.00, după ce mai multe persoane care au fost audiate în Comisia de Control l-au invocat pe Coldea ca fiind principalul coordonator al implicării Serviciului în activitatea altor instituţii ale statului.
Audierea lui Florian Coldea ar urma să aibă loc marţea viitoare, 13 martie, de la ora 11.00.