Fiul unui fost ministru în Guvernul României, implicat într-un grav accident rutier. Acesta a ajuns la spital - FOTO
Edvard Novak, fiul cel mare al fostului ministru al Sportului Eduard Novak, a fost victima unui accident rutier. Tânărul se afla la un antrenament cu bicicleta alături de tatăl său.
În vârstă de 20 de ani, Edvard nu a fost rănit grav, însă a avut nevoie de o mică intervenţie chirurgicală.
”Ciclismul în România e sport extrem. Azi, în Edvard, cu care eram ieşit la antrenament, a intrat o maşină. Din fericire, a scăpat doar cu o mică intervenţie chirurgicală. Acum câţiva ani, Edmond a păţit acelaşi lucru. Drumurile din România sunt extrem de periculoase, şoferi nervoşi, condus agresiv, grijă zero pentru partenerii de trafic. Pentru că asta suntem.
Parteneri de trafic, ar trebui să împărţim şoselele cu biciclişti, motociclişti, dar nu o facem.
Cum să faci performanţă în condiţiile în care nu numai că nu ai unde să te antrenezi, nu ai bani de echipamente dar mai îţi rişti şi viaţa, mi-e greu să înţeleg.
Autorităţile sunt fericite când medalii ajung acasă, dar sportivii, iată, sunt victimele haosului de pe şoselele din ţară.
Poate că e momentul în care poliția rutieră pornește o campanie de informare și conștientizare pentru șoferi. Sunt gata să ajut, să particip, să fac tot ce pot omenește ca cei care fac ciclism de performanță, ca hobby sau de nevoie să nu mai fie numiți “donatori”. PS. S-a întâmplat pe DN12, nu pe autostradă”, a scris Eduard Novak, pe Facebook.