MENIU

Gabriela Firea se simte hărţuită din cauza mediatizării taberei pentru pensionari

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că trimiterea a 1.000 de bătrâni în Grecia, pe banii municipalităţii, este legală şi a menţionat faptul că după fiecare articol de presă „ni se mai face un dosar la DNA”.

„Aşa cum ştiţi, orice unitate administrativ-teritorială, deci şi Primăria Capitalei, potrivit legii, are responsabilităţi legale în toate domeniile care vizează viaţa cetăţenilor. Sunt proiecte mari de infrastructură, de mediu, de sănătate şi proiecte sociale. Dar, bineînţeles, există şi proiectele dedicate tinerilor, studenţilor, elevilor şi seniorilor. Anul acesta, prin instituţiile subordonate, Primăria Capitalei organizează şi aceste tipuri de activitaţi sau tabere tematice, recreative, potrivit legislaţiei. Peste 16.000 de elevi vor merge în aceste tabere prin Proedus şi 1.000 de seniori vor merge în tabere prin Centrul de Seniori”, a declarat, miercuri, Gabriela Firea, potrivit Mediafax.

Potrivit edilului, procedurile privind acordarea vacanţelor pentru pensioari sunt legale. „Vă asigur că toate procedurile sunt legale. Sunt convinsă că nu au existat încălcări ale legii achiziţiilor publice, şi nicio altă procedură nu a fost încălcată. De altfel, noi permanent suntem sub lupă. Foarte bine, e un lucru bun. După fiecare articol de presă ni se mai face un dosar la DNA. Nu este nicio problemă, pentru că ne-am obişnuit. Noi ne bucurăm că se fac atâtea anchete şi analize, pentru că nu avem ce să ascundem, activitatea noastră este transparent”, a mai declarat Gabriela Firea.

Primăria Capitalei vrea să trimită 1.000 de pensionari în Grecia, într-o tabără de opt zile, toate costurile legate de transport, cazare, masa, excursii turistice şi petreceri fiind suportate de către municipalitate. Într-o astfel de tabără pot merge cei care au venit mai mic decât salariul minim. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ două milioane de lei.