Firea, reacţie la scrisoarea lui Cîţu: „Domnul DEFICIT se află în treabă pe la porțile PSD, în loc să se ducă la serviciu”
Gabriela Firea reacţionează la acţiunea candidaţilor PNL Bucureşti, care s-au deplasat la sediul PSD, cu Florin Cîţu în frunte, pentru a depune o scrisoare adresată lui Marcel Ciolacu.
În locul Violetei Alexandru, șefa PNL București, la sediul PSD s-a deplasat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, iar Firea îl critică pe acesta pentru că face acţiuni de campanie în loc să meargă la muncă.
„Alo, Domnii Orban, Tătaru, Arafat!!! Colega voastră Violeta Alexandru Bau, zisă Lighean, ministrul muncii cu cel mai mare număr de șomeri, a anunțat acum 4 zile că are Covid 19. Legea și regulile nu sunt valabile pentru toți românii? Ea are voie să încalce cele 14 zile de izolare? Ne-a anunțat că ne face o vizită de campanie electorală.
Dacă e aptă de munca, de ce nu se duce la serviciu? Ca e plătită din banii românilor!
Lăsați politica de gâgă și actiunile de șicanare de 2 lei!
Cu astfel de acțiuni ridicole ați reușit sa omorâți PNL în București. La locale a ieșit pe locul 3. Vreți pe 4 la parlamentare?
Munciți pentru oameni, găsiți soluții, aveți bugetul tării pe mână și toate instituțiile.
Nu vă mai jucați cu viața românilor! Ajunge cât v-ați bătut joc de ei!
Doamna Bau, când creșteți alocațiile, dar pensiile?
Când vă ocupați de firmele private, care mor pe capete și sunt nevoite să renunțe la angajați?
Astea sunt problemele reale ale țării!
Sunteți pe cale de disoluție cu cinismul și răutatea față de oameni”, a scris Firea pe Facebook.
Ulterior, aceasta a revenit: „A fost utilă postarea mea. L-au trimis pe Cîțu la actiuni penibile de campanie, în locul Doamnei „Bau” Alexandru. Adică au înlocuit tusea cu junghiul. Domnul DEFICIT se află în treabă pe la porțile noastre, în loc să se ducă la serviciu. La ora 10 nu a ajuns încă la muncă! Pe banii românilor, face acțiuni ridicole de campanie. Rușine!"