Firea: Rădulescu nu a venit la Comisia Călăraşi, îi trimitem invitaţie şi la domiciliu
Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu nu s-a prezentat, miercuri, la Comisia parlamentară de anchetă privind terenurile din Călăraşi deşi i-au fost trimise 2 invitaţii la Cotroceni, a declarat senatorul PSD Gabriela Firea, arătând că îi va fi transmisă acestuia invitaţie şi la domiciliu.
"În acest moment au fost transmise două invitaţii pentru domnul Adrian Rădulescu. Prima a fost înainte de acea perioadă de înzăpezire când domnia sa era consilier prezidenţial şi a fost transmisă această invitaţie la Administraţia Prezidenţială şi a mai fost transmisă ulterior după ce au fost reluate audierile la Comisie după deszăpezire încă o invitaţie. L-a sunat şi domnul preşedinte (al Comisiei Nana - n.r.) Nicolicea pe domnul Rădulescu. Am înţeles că nu a răspuns la telefon", a afirmat Firea.
Ea a spus că membrii Comisiei îi vor transmite lui Adrian Rădulescu o invitaţie şi la domiciliu pentru a se prezenta săptămâna viitoare în faţa Comisiei.
"Vom transmite astăzi şi la domiciliul domnului Adrian Rădulescu o invitaţie pentru săptămâna viitoare şi îl aşteptăm în faţa comisiei pentru că dumnealui a declarat în mai multe rânduri că nu are nimic de ascuns şi că vrea să pună la dispoziţie orice fel de informaţie care ar fi utilă acestei comisii de anchetă", a precizat Firea.
Ea a spus că sub nicio formă nu se pune problema obligativităţii sau a aducerii cu mandat a lui Adrian Rădulescu la Parlament deoarece această Comisie nu este organ judiciar sau de poliţie, dar că fostul consilier prezidenţial dacă respectă valorile democratice se va supune regulilor şi va veni.
Comisia Călăraşi i-a audiat miercuri pe reprezentanţii firmelor din judeţul Călăraşi implicate în situaţia terenului achiziţionat de Ioana Băsescu.