MENIU

Firea, întrebare cu tâlc pentru Dăncilă

Gabriela Firea a declarat că nu a avut acces la proiectul de buget pe 2019, subliniind că informaţiile obţinute pe surse arată că şi anul acesta fondurile pentru proiectele de dezvoltare vor fi diminuate la fel ca în 2018, chiar dacă în fiecare seară, la televizor, se vorbeşte că „economia duduie”.

„Anul trecut ni s-au tăiat nişte bani. Am făcut nişte declaraţii şi ni s-a promis că anul acesta se revine. Din ce am văzut pe surse, pentru că nu am avut acces la datele reale ale proiectului de buget, la fel se vorbete despre diminuare. Ceea ce ar fi dramatic. (...)

Sunt convinsă că există soluţii şi mai ales că auzim în fiecare seară la televizor că ţara este pe plus, bugetul este pe plus, încasările merg foarte bine, economia duduie. Dacă economia duduie, de ce trebuie să tăiem de la proiectele de dezvoltare?”, a declarat primarul Gabriela Firea.

La rândul său, Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, a declarat că administraţia publică locală din Românua a fost lipsită, în 2018, de sume importante de bani, şi speră ca situaţia să nu se repete.

„Anul trecut au fost tăiate cu mai bine de 30%. Undeva către 40% au fost tăiate. Azi, administraţia publică locală este profund subfinanţată. Această eroare de anul trecut nu trebuie să se repete niciodată. (...) Astăzi (marţi, nr.) mergem la Minister şi sperăm să găsim acea formă în care statul român să funcţioneze. Primăriile sunt tot stat român”, a spus Robert Negoiţă.

Gabriela Firea se întâlneşte, marţi, la sediul Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), pentru a discuta cu primarii municipiilor don ţară despre alocările bugetare din administraţia publică locală. După discuţia de la AMR, Firea şi preşedintele AMR, Robert Negoiţă, va participa la o întâlnie cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, alături de primarii municipiilor din ţară.

Primarii de municipii din România au acuzat, luni, Guvernul că nu i-a consultat referitor la construcţia proiectului de buget pentru anul 2019, edilii solicitând o întâlnire de urgenţă marţi cu premierul Viorica Dăncilă.