MENIU

Firea: Carmen Dan a spus de un an că WhatsApp e uşor de interceptat. Doamna ministru, ne spionaţi?

Primarul general Gabriela Firea spune că ministrul de Interne Carmen Dan a venit pregătită în şedinţa CEx PSD cu hârtii care reprezentau discuţii private pe WhatsApp, după ce în urmă cu un an a recunoscut că are discuţii, de pe aceeaşi aplicaţie, ale unui senator şi că sunt uşor de interceptat.

"Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deşi nu cred că avea de unde să ştie ce voi spune eu, decât dacă îmi urmăreşte corespondenţa, probabil, a scos nişte foi că sunt xeroxuri convorbiri private dintre doamna prefect şi un secretar de stat. Am întrebat ”Doamne ministru, ne spionaţi? Ne urmăriţi? Ne controlaţi mesajele, WhatsApp-urile?” A întors atunci discuţia şi a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziţie. I-am spus că ”dumneavostră mi-aţi spus acum un an să am grijă ce transmit pe WhatsApp pentru că dumneavoastră aveţi whatsapp-urile unui senator din Bucureşti şi să fiu precaută şi atentă”. dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu nişte mesaje private", a declarat Gabriela Firea, la România TV, potrivit Mediafax.

Aceasta spune că se poate simţi spionată atâta timp cât a fost prevenită de ministrul de Interne, Carmen Dan, că aplicaţia WhatsApp este uşor de interceptat.

"De vreme ce ştia ce voi spune eu şi nu am vorbit cu nimeni şi venise pregătită cu nişte convorbiri private pe WhatsApp şi m-a prevenit anul trecut să fiu atentă ce vorbesc pe WhatsApp că acestea sunt uşor de interceptat şi are la dispoziţie, probabil de la serviciul intern de informaţii al MAI, discuţii dintre un senator şi unele persoane....Şi nici la acest argument nimeni nu a intervenit. Dacă acesta e sensul în care se îndreaptă unii colegi ", a mai spus Firea.

Firea a lansat duminică seară atacuri în serie la adresa lui Carmen Dan și a lui Liviu Dragnea. Primarul general a declarat că mult hulitul colaj al PSD cu ”Halep huiduită” a fost aprobat de Dragnea, a precizat că ministrul de Interne a fost varianta de prim-ministru dorită de Dragnea, dar respinsă de colegi, și a mai spus că liderul PSD nu i-a răspuns comisarului european Corina Crețu la telefon toată vara.  

Firea: Colajul fake news al PSD cu ”Halep huiduită” a fost aprobat chiar de Dragnea

Firea: Carmen Dan, prima pe lista lui Dragnea să fie prim-ministru. Nu au fost de acord colegii

Firea, acuzație dură pentru Dragnea: Nu i-a răspuns Corinei Creţu la telefon toată vara

Mai multe articole despre:
Gabriela Firea carmen dan WhatssApp