Fifor spune că are dovada că PNL nu va crește pensiile
Secretarul general al PSD acuză PNL că nu va majora punctul de pensie la 1.775 de lei așa cum este prevăzut în noua Lege a pensiilor.
Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, acuză PNL că nu va majora punctul de pensie la 1.775 de lei așa cum este prevăzut în noua Lege a pensiilor. În acest sens, social-democratul arată declarația unui deputat PNL, dintr-o emisiune TV, potrivit căreia pensiile nu vor fi majorate în 2020 din cauza unei directive a Comisiei Europene care invocă împovărarea bugetului prin aplicarea unei astfel de măsuri.
'Avem dovada! PNL NU VA MAJORA PUNCTUL DE PENSIE LA 1.775 DE LEI CUM SCRIE ÎN LEGEA ACTUALĂ A PENSIILOR!
Aseară, deputatul PNL Pavel Popescu a declarat la Digi TV: „Dumneavoastra de la PSD ați promis că veți mări de șapte ori pensiile și i-ați lăsat pe cei de la PNL să vină să livreze o minciună a dumneavoastra. Nu se va întâmpla acest lucru!”.
Deputatul PNL a mai invocat o scrisoare a Comisiei Europene care spune că majorarea prevăzută de PSD pentru anul viitor a punctului de pensie ar împovăra bugetul. Deci e clar că nu vor să facă majorarea!", a scris Mihai Fifor pe Facebook.
Mihai Fifor a punctat că PSD, în trei ani, a majorat de patru ori pensiile românilor, urmând ca și în anul 2020 să crească punctul de pensie asta dacă PNL nu vrea la guvernare.
„Să lămurim lucrurile:
1. PSD nu a mințit în privința majorării pensiilor. În 3 ani, am majorat de 4 ori pensiile, exact cum scria în programul nostru. Urma să o facem și la anul. Am scris acest lucru și în forma actuală a Legii pensiilor.
2. PSD nu a pasat celor de la PNL sarcina de a „livra” majorarea de la anul. Cei de la PNL au vrut la guvernare! Dacă nu sunt în stare, să plece! Să ne lase să o facem noi, cum am făcut-o de fiecare dată!
3. Nu e pentru prima oară când Comisia Europeană greșește în privința României. În fiecare an al guvernării PSD, Comisia s-a înșelat când a prognozat creșteri mai mici și că se va depăși ținta de deficit.
Dragi pensionari! Aveți dovada că v-au mințit! PNL NU VA MAJORA PUNCTUL DE PENSIE LA 1.775 DE LEI!
Ieșiți duminică la vot să vă apărați pensia! Ieșiți la vot să votați un președinte care să lupte pentru voi!~, a conchis Fifor.