MENIU

Felipe al VI-lea: României i se cuvine aderarea la spațiul Schengen

Regele Felipe al VI-lea a declarat, luni, că Spania sprijină intrarea României în Schengen, în contextul în care i se cuvine aderarea, date fiind eforturile coerente şi susţinute care au fost depuse în acest sens de către autorităţile române. Totodată, în cadrul discursului susţinut la dejunul oferit în onoarea preşedintelui Klaus Iohannis şi soţiei sale, regele Felipe al VI-lea a încurajat eforturile preşedintelui Iohannis din primele luni de mandat în vederea reformelor pentru consolidarea statului de drept.

"Atât Regina cât şi eu păstrăm amintiri foarte plăcute de la vizita noastră în România, în calitate de Prinţesă şi Prinţ de Asturia, din iulie 2009, în timpul căreia am simţit cordialitatea şi ospitalitatea poporului român, precum şi prietenia prin care sunt legate ţările noastre", a declarat, luni, regele Felipe al VI-lea, potrivit Mediafax.

Regele spaniol s-a referit şi la sutele de cetăţeni români care s-au stabilit în ultimii ani, în Spania, menționând că au devenit"comunitatea străină cea mai numeroasă" din această ţară.

"Prin efortul ei, această comunitate a adus o însemnată contribuţie la dinamismul economiei noastre, fapt care merită să fie pe deplin recunoscut", a spus regele Spaniei.

În acest context, Felipe al VI-lea a subliniat că, după anii de criză, care i-au afectat "în mod sever" pe români şi spanioli, "economiile noastre se află din nou pe drumul creşterii economice", iar cele două ţări trebuie să-şi unească forţele, "perseverând în consolidarea redresării economice şi dinamizând crearea de locuri de muncă".

"Anul trecut, schimburile comerciale dintre noi au atins cifre record. Este ceea ce trebuie să ne stimuleze să exploatăm minunatul potenţial al faptului că economiile noastre sunt complementare, desfăşurând proiecte comune de colaborare sau de investiţii", a susţinut Felipe al VI-lea, mulţumind pentru încrederea arătată de autorităţile române în ultimii ani firmelor spaniole din sectoare precum infrastructura, energia, ingineria, mediul, transportul sau serviciile.

Iohannis: România contează pe sprijinul Spaniei pentru aderarea la Schengen și la zona euro

 



Pe de altă parte, regele spaniol a încurajat eforturile preşedintelui Iohannis din primele luni de mandat, în vederea reformelor pentru consolidarea statului de drept.

"În urma alegerilor care au avut loc în noiembrie anul trecut, aţi primit sprijinul poporului român pentru a vă asuma cea mai înaltă demnitate a ţării. România se bizuie pe o democraţie solidă, pe o economie deschisă şi este un partener activ, conştient de responsabilităţile ce îi revin şi solidar în cadrul comunităţii internaţionale. Apreciem şi încurajăm fermitatea şi eforturile dvs în cursul primelor luni de mandat, în scopul de a obţine un consens pentru avansarea pe drumul reformelor menite să consolideze statul de drept şi să îmbunătăţească condiţiile de viaţă şi bunăstarea cetăţenilor dvs.", a afirmat Felipe al VI-lea.

De asemenea, regele Spaniei a subliniat că România a avut, totdeauna, în Spania "un aliat ferm în aspiraţiile sale europene şi proatlantice".

"Acum când ambele ţări sunt pe deplin integrate în familia europeană, aspiraţiile noastre trebuie să se îndrepte către apărarea fermă a nu puţinelor interese pe care le împărtăşim. Spania, cum bine ştiţi, sprijină intrarea României în spaţiul Schengen. Este ceea ce i se cuvine, date fiind eforturile coerente şi susţinute care au fost depuse în acest sens de către autorităţile române, în poziţia de frontieră externă a UE pe care o are România.", a declarat Felipe al VI-lea", a spus Felipe al VI-lea.

La dejunul oficial care a avut loc la Palatul Regal din Madrid au participat oficiali spanioli şi membri ai delegaţiei române.