Explozie de infectări Covid, Cîțu nu vede probleme: Congresul PNL nu se amână. Ciolacu: "Carnetul de partid, mai important decât vaccinarea"
Premierul Florin Cîțu nu vede nicio problemă legată de organizarea Congresului PNL din acest weekend cu 5.000 de oameni. Întrebat de jurnaliști la Palatul Victoria, premierul spune că totul se va desfăşura în condiţii de legalitate şi de siguranţă maximă. Cine va încerca să amâne alegerile nu are nicio şansă, spune premierul.
PNL își alegere noul președinte în plină pandemie. La eveniment sunt așteptați mii de oameni.
PSD critică dur Congresul PNL. Klaus Iohannis și Guvernul au pierdut vara la golf și valul 4 al pandemiei i-a prins nepregătiți, a declarat Marcel Ciolacu.
"După ce președintele Iohannis și Guvernul au pierdut toată vara la golf ori în lupte interne de partid, acum se gândesc să reintroducă restricții brutale și să închidă țara că noul val 4 i-a găsit nepregătiți. Pentru PNL, sâmbătă nu mai sunt restricții. Sâmbătă va fi congres cu 5.000 de oameni, carnetul de partid e mai important decât vaccinarea", a mai spus Ciolacu.
Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu spune că Florin Cîțu a amânat restricțiile care se impun pentru a putea organiza congresul PNL.
O să vedeți, după 25, după acest weekend, o să-l vedem pe premier și probabil pe președinte cerând oamenilor să fie responasbili, în condițiile în care Guvernul României nu a fost responsabil. E mai mincinos ca Ponta și mai lipsit de scrupule ca Dragnea", spune Vlad Voiculescu.