Evaluare miniștri. Lista oficialilor care vor pleca din Guvern este pe masa premierului Nicoale Ciucă
Evaluare miniștri. Lista oficialilor care vor pleca din Guvern este gata și se află acum pe masa premierului! Nicoale Ciucă a finalizat evaluarea membrilor cabinetului. Printre cei vizați de remaniere se află Virgil Popescu, dar și ministrul Fondurilor Europene.
Evaluarea miniștrilor a fost discutată luni bune în spațiul public, însă premierul a amânat procedura planificată la 6 luni pentru sfârșitul lunii iuniei, pentru a putea finaliza întâi jaloanele și țintele asumate din PNRR prin care vor fi accesate fondurile europene alocate României.
În ședința liberalilor de astăzi, premierul Nicolae Ciucă le-a comunicat celor prezenți că lista cu evaluarea miniștrilor este gata. Toate hârtiile sunt pe masă, în biroul său, și în doar câteva zile va prezenta public miniștrii de care este nemulțumit.
Nicolae Ciucă spune că fiecare ministru va fi evaluat în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor sectoriale, conform portofoliului, stabilite prin Programul de guvernare.
„Deci, în primul rând, trebuie să analizăm după reperele şi obiectivele stabilite prin Programul de guvernare şi am convenit să nu se întâmple la 6 luni pentru că asta ar însemna să discutăm de luna iunie când eram în prin proces de derulare a jaloanelor şi ţintelor pe trimestrul al 2-lea şi în felul acesta am am convenit în coaliţie ca această evaluare să se desfăşoare la finalul lunii iunie când vor fi fost îndeplinite toate jaloanele şi ţintele şi în funcţie de aceasta să se ia şi decizia finală pe evaluarea fiecărui ministru în parte”, a afirmat premierul zilele trecute.
Acesta a precizat că şi integritatea miniştrilor este luată în calcul: ”Integritatea reprezintă un reper nu important, extrem de important în evaluarea miniştrilor şi reacţia de astăzi a fost una pe măsură, domnul ministru Chesnoiu prezentându-şi demisia pe care am aprobat-o fără echivoc, urmând să se deruleze procedurile la nivelul Guvernului privind nominalizarea unui ministru interimar în perioada următoare, până când va fi o decizie politică privind înlocuirea domniei sale”.