EUROPARLAMENTARE 2014: Bucureştenii pot să-şi facă acte de identitate şi în weekend
EUROPARLAMENTARE 2014. Programul de lucru al serviciilor de evidenţă a persoanelor din municipiul Bucureşti a fost prelungit sâmbătă, între orele 08.00 şi 16.00, şi duminică, între orele 08.00 şi 21.00, pentru eliberarea actelor de identitate, în contextul alegerilor europarlamentare, informează Primăria Capitalei.
EUROPARLAMENTARE 2014. Persoanele care au cărţi de identitate expirate, deteriorate sau şi-au pierdut aceste acte pot merge să solicite un nou document la birourile Direcţiei Publice de Evidenţa Persoanei şi Stare Civilă din fiecare sector, care vor avea program sâmbătă între orele 8.00 şi 16.00, iar duminică, în ziua alegerilor europarlamentare, între orele 8.00 şi 21.00.
Solicitanţii vor primi noile cărţi de identitate în ziua în care depun cererea.
Cartea de identitate se întocmeşte şi se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.
EUROPARLAMENTARE 2014. Costul producerii şi eliberării cărţii de identitate este de şapte lei şi se achită la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor din sectoarele 1, 3 şi 6, unităţile CEC Bank în Sectorul 5, la oficiile poştale în sectorul 2 şi 4 sau ghişeele direcţiilor de impozite şi taxe locale pentru Sectorul 4.
În cazul în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu, etc.), se va elibera carte de identitate provizorie, caz în care se vor depune şi trei fotografii 3/4 cm şi taxa de 1 leu, achitată în aceleaşi unităţi.
EUROPARLAMENTARE 2014. Pentru eliberarea unui nou act de identitate (carte de identitate sau carte de identitate provizorie) ca urmare a expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate, cetăţenii vor prezenta şi un timbru fiscal în valoare de 5 lei.