MENIU

Eugen Tomac: PMP va depune plângeri penale împotriva celor care blochează afişajul Elenei Udrea

Vicepreşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunțat, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că Partidul Mișcarea Populară va depune plângeri penale pentru abuz în serviciu, împotriva primarilor care blochează afişajul electoral al candidatului PMP la Preşedinţie, Elena Udrea, potrivit Mediafax. 

Potrivit lui Eugen Tomac, administraţiile locale "acţionează ilegal împotriva a ceea ce înseamnă campania electorală desfăşurată de PMP", susţinând că primarii resping solicitările PMP de a-şi "ridica afişajul" de promovare a Elenei Udrea. Tomac a precizat că astfel de situaţii au fost înregistrate în Sectorul 1, Mehedinţi, Buftea, Voluntari, Gorj, Satu Mare, Focşani.

"De o lună îi solicităm primarului cu papion Andrei Chiliman să ne aprobe promovarea candidatului nostru. Nu doar că nu a fost aprobată cererea noastră, nici până la această oră, dar toate banner-ele noastre sunt ridicate de către administraţia locală, iar organizaţia noastră amendată", a declarat Eugen Tomac.

De asemenea, vicepreşedintele PMP a ținut să precizeze că, la Baia de Aramă (Mehedinţi), au fost agresaţi membri ai PMP care promovau oferta electorală a partidului, unul dintre aceştia fiind transportat la spital.

"Solicităm tuturor primarilor PSD şi ACL să nu mai boicoteze campania noastră electorală. Pentru toate neregulile, vom sesiza autorităţile statului. Acolo unde primarii fără niciun motiv au respins solicitarea noastră pentru a ne promova candidatul nostru, vom depune plângeri penale pentru abuz în serviciu", a mai declarat Eugen Tomac.