MENIU

Eugen Tomac: În campania Elenei Udrea, PMP nu va împânzi toate străzile cu imaginea candidatului

Șeful de campanie al Elenei Udrea, pentru alegerile prezidențiale, Eugen Tomac, a declarat despre campania electorală a candidatului PMP, că va avea o componentă importantă în mediul online, întrucât este ”cel mai vizibil candidat pe internet” și a precizat că ”nu va împânzi toate străzile și localitățile din țară, cu imaginea Elenei Udrea''.

''Această campanie va fi cu mult diferită față de celelalte pentru că avem deja milioane de cetățeni care folosesc zi de zi internetul. Candidatul nostru este cel mai vizibil candidat pe internet și, din punctul acesta de vedere, ne vom concentra foarte mult pentru că vrem să aducem foarte mulți tineri la vot (...). Vom insista ca o parte din cetățenii activi pe internet, pe zona de social media, să poată comunica cât mai mult cu candidatul nostru'', a precizat Tomac.

Pe de altă parte, Eugen Tomac a declarat că Elena Udrea va participa și la întâlniri cu cetățenii, în campania electorală, subliniind că atuul principal, al candidatului PMP la alegerile prezidențiale, este popularitatea, în comparație cu cea a lui Victor Ponta.

''Vom merge direct către cetățean pentru a-i transmite mesajul nostru, pentru a-i transmite mesajul candidatului nostru. Sigur că vom avea și o campanie clasică, așa cum se poartă, dar nu vom împânzi toate străzile și localitățile din această țară cu imaginea candidatului nostru pentru că are o notorietate de aproape 100% în întreaga țară. Vom avea o campanie decentă din acest punct de vedere, pentru că pe noi ne interesează să ajungem direct către cetățean și să îi prezentăm exact poziția și oferta politică pe care doamna Udrea o are pentru români'', a adăugat vicepreședintele PMP, Eugen Tomac.

 

Mai multe pe Agerpres.

Mai multe articole despre:
campanie Elena Udrea Eugen Tomac mediul online PMP