Eugen Tomac, despre situația tensionată din Transnistria: Focuri de armă în preajma depozitului de muniții de la Colbasna
Eugen Tomac - președintele PMP spune că provocările în Transnistria continuă. Miercuri, au fost anunțate mai multe focuri de armă în preajma depozitului de muniții de la Colbasna, potrivit acestuia.
„Continuă provocările în Transnistria
Noi și noi provocări în regiunea transnistreană. În urma cu puțin timp, au fost anunțate mai multe focuri de armă în preajma depozitului de muniții de la Colbasna.
Informațiile prezentate de presa de dincolo de Nistru controlată de administrația prorusa de la Tiraspol încă nu au fost confirmate oficial, însă situația este din ce în ce mai tensionată”, a transmis Eugen Tomac.