Eugen Tomac a anunţat cum va vota PMP în cazul cererii DNA, pe numele lui Gabriel Oprea
Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Bistrița, că cei patru senatori ai formațiunii vor vota, cel mai probabil, pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, scrie Mediafax.
"Nu am discutat acest subiect. Marți, la Comitetul Executiv Național se va discuta și această temă, însă subliniez că domnul Oprea nu mai este membru nici măcar al UNPR și în mod sigur vom discuta. Dar PMP nu a votat niciodată împotriva începerii urmăririi penale a vreunui demnitar", a spus Tomac.
Procurorul general Augustin Lazăr a trimis, vineri, Senatului cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.
Mai multe articole despre:
alegeri
măsuri
urmărire
cerere
anunţ
decizii
penală
Eugen Tomac
decizii PMP