Eugen Nicolicea, înlocuit de la şefia Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Cine e noul şef
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor l-a ales, miercuri, pe deputatul PSD Nicuşor Halici, să ocupe funcţia de preşedinte al comisiei în locul lui Eugen Nicolicea. Membrii comisiei i-au urat să-i dea Dumnezeu „minte, înţelepciune”, iar Halici a spus că „uşa şi telefonul” lui vor fi mereu deschise, scrie Mediafax.
Deputatul PSD Nicuşor Halici a fost ales preşedinte al Comisiei Juridice
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor l-a ales, miercuri, pe deputatul PSD Nicuşor Halici, să ocupe funcţia de preşedinte al comisiei, după ce fostul preşedinte al comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a fost ales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
„Sunt vicepreşedinte şi trebuia să se rezolve şi această situaţie. Rămân membru în comisie, dacă vă îngrijoraţi”, le-a spus Nicolicea colegilor săi din comisia juridică, în timpul şedinţei. „Aş fi preferat să rămâneţi dumneavoastră. Păcat că aţi fost avansat”, i s-a replicat din sală. „Pe noi cui ne lăsaţi?”, i-a spus lui Nicolicea alt membru al comisiei juridice.